Actualitate

40 de kg de artificii comercializate ilegal, confiscate de polițiștii clujeni

Polițiștii clujeni au confiscat 40 de kg de petarde și artificii de la mai multe persoane din Turda și Cluj. 5 persoane s-au ales cu dosar penal.

40 de kg de artificii și artificii, confiscate de polițiștii clujeni 40 de kg de artificii și artificii, confiscate de polițiștii clujeni

 

 


40 de kg de materiale pirotehnice au fost confiscate de polițiștii clujeni în urma unor controale. 5 persoane din Turda și Cluj-Napoca s-au ales cu dosar penal.

„La data de 31 decembrie 2021, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au acționat în vederea depistării persoanelor fizice sau juridice care efectuează operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.


În urma activităților de verificare desfășurate în municipiile Cluj-Napoca și Turda, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și F3, în greutate totală de aproximativ 40 kg .

Cu această ocazie polițiștii au deschis 5 dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută  și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


 

CITEȘTE ȘI:

Artificii de peste 18.000 de lei, confiscate de polițiștii clujeni. Patru persoane s-au ales cu dosar penal

abonare newsletter