Actualitate

Bărbat din Gilău, prins la volan de polițiști cu permis fals de America

Un bărbat din Gilău s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiștii din Florești în trafic și au constatat că acesta avea un permis de conducere fals.

Șofer din Gilău, prins cu permis fals de conducere. Șofer din Gilău, prins cu permis fals de conducere.

 

 


„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești efectuează cercetări în urma prezentării unui permis de conducere fals, deși bărbatul în cauză nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie.

 


La data de 21 decembrie, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit în vederea efectuării unui control, un autovehicul care era condus pe DN1 E60, în localitatea Florești, de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Gilău.

Verificările suplimentare efectuate de polițiști au condus la stabilirea faptului că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, prezentând un permis de conducere aparent eliberat de autoritățile americane.


În cauză sunt efectuate cercetări privind comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Hoţi de brazi din Florești, surprinşi de camerele de supraveghere. Au furat un pom din fața blocului

Daune de 200 de euro familiei unui cioban de 19 ani, lovit mortal de un șofer. Curtea de Apel Cluj a schimbat condamnarea

abonare newsletter