Actualitate

Circulație INTERZISĂ pe timpul nopții în patru comune din Cluj. După ora 20:00 circulă liber doar cei VACCINAȚI

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a decis, vineri, să instituie carantina de noapte în comunele Geaca, Jichișu de Jos, Cătina și Ploscoș.

 

 


În două din cele patru comune clujene vizate de carantina de noapte, restricțiile se aplică doar în weekend, iar în celelalte două, măsurile sunt în vigoare și pe timpul săptămânii.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a stabilit vineri, prin Hotărârea nr. 190 din 24 septembrie 2021, că începând de sâmbătă, 25 septembrie, în comunele Geaca (6,96) și Jichișu de Jos (6,11), unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se dispun următoarele măsuri:


-se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00-05:00, cu anumite excepții.
-.se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00-1800. Prin excepție, în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

De asemenea, în comunele Cătina (12,08) și Ploscoș (9,66), unde incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, începând cu data de 25 septembrie 2021, se dispun următoarele măsuri:


-se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-05:00 cu anumite excepții.
-se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00-18:00. Prin excepție, în intervalul orar 1800-05:00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Restricția privind circulația persoanelor după ora 20:00 NU se aplică celor vaccinați.


 

CITEȘTE ȘI


Românii au luat cu asalt centrele de vaccinare! Număr record de doze administrate în ultimele ore

abonare newsletter