Actualitate

Rețea de camere de filmat performantă în Florești. Pivariu: „Cu 90% mai puține gunoaie aruncate ilegal”

În comuna Florești există în prezent o rețea de camere de filmat performantă. Acest lucru ajută atât în cazul accidentelor, cât și al reducerii gunoiului aruncat ilegal.

 

 


Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a anunțat că acolo există „una dintre cele mai performante rețele de camere de supraveghere”. El a evidențiat cât de mult a crescut comuna în ultima perioadă:

 


„În Florești avem una dintre cele mai performante rețele de camere de supraveghere a domeniului public. Din comuna în care nu funcționau nici jumătate din camerele necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor noștri, am devenit comuna care poate să stabilească după număr de înmatriculare tot parcursul unui autovehicul de la momentul în care a intrat în comuna noastră și până la ieșirea de pe raza comunei”, spune Pivariu.

Rețeaua de camere de filmat performantă instalată în comuna Florești a făcut ca autoritățile locale să poată răspundă prompt și eficient când au loc ilegalități, în trafic sau privind deșeurile, dar și în cazul accidentelor:


„Avem capacitatea de a răspunde prompt și eficient ori de câte ori se întâmplă ilegalitați sau accidente pe raza comunei și Poliția Națională are nevoie de filmări pentru a rezolva cazurile.

Acest sistem de supraveghere ne permite să desfășuram și activitatea de stopare a aruncării ilegale de deșeuri pe raza comunei noastre.  Am redus cu peste 90% cantitatea de deșeuri depozitată ilegal pe raza comunei noastre în ultimele 3 luni. Am identificat transportatorii de deșeuri, pe camerele de filmat, la intrarea în localitate și astfel i-am amendat și am oprit depozitarea deșeurilor în comuna noastră.


Avem nevoie să ne modernizăm.  Odată cu această rețea de camere performante am început și o campanie de a duce în subteran sau elimina cablurile ce atârnă pe stâlpii din comuna noastră”, a mai spus Bogdan Pivariu.

CITEȘTE ȘI:


VIDEO. Un bărbat dubios vandalizează mașini în Mărăști. A fost surprins de o cameră de filmat

 

VIDEO. Accidentul dintre ambulanță și o mașină, surprins de o cameră de bord

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter