Actualitate
Anders Breivik nu era responsabil în momentul atacurilor
<p />Experţii psihiatri însărcinaţi să se pronunţe asupra responsabilităţii penale a lui Anders Behring Breivik au ajuns la concluzia că autorul atacurilor de la 22 iulie din Norvegia era psihotic şi, deci, nu poate răspunde din punct de vedere penal, a anunţat marţi Parchetul norvegian, relatează AFP, citată de Agerpres.
Extremistul de dreapta a dezvoltat în timp o „schizofrenie paranoică”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă procurorul Svein Holden, citând concluziile unui raport prezentat în aceeaşi zi de către doi experţi psihiatri.
Anders Behring Breivik este pasibil de internare într-un spital psihiatric, însă nu să meargă la închisoare, a anunţat Parchetul.
„În cazul în care concluzia finală este că Behring Breivik era iresponsabil, vom cere instanţei la sfârşitul procesului să primească un tratament psihiatric obligatoriu”, a precizat procurorul Inga Bejer Engh, adăugând că tratamentul i-ar putea fi administrat toată viaţa.