Actualitate

Femeie acuzată că și-a omorât copilul

<p />O femeie de 39 de ani din localitatea clujeană Chiuieşti a fost arestată sub acuzaţia de pruncucidere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Alma Brehariu-Bruja, a declarat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nou-născutul a fost descoperit mort în urmă cu câteva zile pe raza comunei respective şi că din cercetările procurorilor şi poliţiştilor reiese că femeia este principalul suspect.

„În urma cercetărilor efectuate s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei. Femeia este cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi a fost reţinută pe bază de ordonanţă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj pentru 24 de ore. Ulterior, instanţa a emis pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, precizează IPJ Cluj.

abonare newsletter