Actualitate

Circulația ar putea fi interzisă de la ora 18:00. Autoritățile pregătesc restricții dure până la Paști

Autoritățile pregătesc restricții și mai dure în următoarea perioadă pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

 

 


Autoritățile pregătesc noi măsuri pentru a limita răspândirea infecției cu COVID-19, dar și alte metode de calcul pentru rata incidenței în marile orașe. În perioada următoare ar putea să fie luată în calcul carantinarea mai multor localități din zona metropolitană, nu doar a unui municipiu precum Cluj-Napoca. Astfel, Baciu, Florești, Feleacu sau Apahida ar putea să fie carantinate în același timp cu municipiul Cluj-Napoca dacă va fi cazul.

 


La nivel național se discută posibilitatea introducerii unor restricții mai dure, precum limitarea deplasărilor în afara locuinței în intervalul 18:00 - 05:00. Această măsură ar putea fi luată împreună cu închiderea mall-urilor, dar și a unei carantine de weekend în care să fie deschise doar magazinele cu intrare din exterior.

Mai multe amenzi, speranța autorităților

Emil Boc, dar și alți factori de decizie au ajuns la concluzia că Poliția Locală și Poliția Națională trebuie să acționeze mai des și să amendeze mai drastic persoanele care nu respectă regulile impuse de autorități. Edilul Clujului a anunțat de altfel că nu intenționează carantinarea municipiului, însă mall-urile ar putea fi închise.


Franța și Germania, măsuri dure pentru combatarea COVID-19

Cele două state au anunțat măsuri dure pentru a stopa creșterea numărului de infectări cu COVID-19. În mai multe regiuni din Franța, deplasările sunt interzise în intervalul 19:00-06:00, iar ieșirile din localitate se pot face pe o rază de maxim 10 kilometri. În departamentele Alpes-Maritimes, Pas-de-Calais și zona Dunkerque este instituită izolarea în timpul week-end-ului.

Germania a anunțat că rămâne în carantină până după Paști, iar accesul pe teritoriul țării se face doar cu test PCR, indiferent de unde vin persoanele.

abonare newsletter