Actualitate

Spirometrii gratuite pentru depistarea sănătăţii plămânilor

<p />Clujenii pot afla dacă au plămânii sănătoși printr-un test simplu, nedureros, numit spirometrie, care se face gratuit la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, în perioada 16-24 noiembrie, între orele 9.00 – 14.00.

Specialiștii spun că prin spirometrie se măsoară funcţiile pulmonare şi se depistează  posibile afecţiunilor respiratorii, precum bronhopneumopatia cronică obstructică (BPOC). Aceasta este o boală cronică, din cauza căreia bolnavul își pierde capacitatea respiratorie. În stadii avansate ale bolii poate să ajungă imobilizat la pat, dependent de aparate care îl ajută să respire.

Medicii de la spitalul clujean au subliniat că cei care își vor face o spirometrie vor putea primi și informaţii de la medici specialişti pneumologi despre simptomele şi metodelor de prevenţie a BPOC, precum şi despre gravitatea bolii.

Testările gratuite de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj se fac în contextul în care ţara noastră ocupă locul trei în Europa în ceea ce priveşte incidenţa mortalităţii prin BPOC la bărbaţi, categoria cea mai predispusă la această boală. La nivel naţional, peste 1 milion de români sunt afectaţi de această boală, conform statisticilor Societăţii Române de Pneumologie. Conform datelor Societăţii Române de Pneumologie, mai puţin de jumătate dintre cei care suferă de BPOC au beneficiat de o spirometrie în ultimul an.

Pe lângă testele gratuite din săptămâna 16-24 noiembrie, clujenii își vor putea face spirometrii gratuite și în zilele de 23 și 24 noiembrie, în cadrul Caravanei spirometriilor. Medici specialişti pneumologi vor face teste şi vor oferi asistenţă specializată în cortul în formă de plămân, care va fi amplasat în spaţiul public, uşor accesibil pentru persoanele interesate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter