Actualitate

Câinele lovit de mașină pe strada Maramureșului, salvat de un clujean, a fost eutanasiat

Un câine lovit de o mașină pe strada Maramureșului din Cluj-Napoca a fost salvat de un clujean cu inimă mare. Bărbatul îi caută stăpânul.

UPDATE: Câinele a fost eutanasiat, iar veterinarii care s-au ocupat de el și-au exprimat părerea de rău pe rețelele de socializare, fiindcă au fost nevoiți să ia o asemenea măsură. Animalul a suferit o fractură de coloană la nivelul vertebrelor și ruptură de diafragm. Într-un final au fost găsiți și stăpânii care au înțeles situația și au cerut incinerarea câinelui.

 


Un clujean a postat pe un grup de Facebook Info Trafic Cluj două poze cu un câine bolnav, lovit de o mașină pe strada Maramureșului. După ce l-a găsit, bărbatul l-a dus la veterinar.

 


Cu toate că medicul veterinar l-a informat pe clujean că animalul trebuie eutanasiat, având coloana vertebrală ruptă, acesta încearcă în continuare să-i găsească stăpânul.

„Chiar dacă nu e în temă, postez aceste poze cu un cățel lovit de o mașină, pe care l-am găsit pe strada Maramureșului. Veterinarul a spus că are coloana vertebrală ruptă și nu se mai poate face nimic pentru el. Va fi eutanasiat în curând. Poate totuși îl recunoaște cineva, nu avea Cip, doar o zgardă fără nume sau contact”, a scris clujeanul în postarea sa.


Răspunsurile pe care le-a primit pe Facebook nu au fost tocmai plăcute. Unii dintre oameni l-au judecat pentru că a dus câinele la veterinar, fiindcă va trebui eutanasiat, dar alții empatizează cu situația.

CITEȘTE ȘI:


Lebedele de pe lacul Gilău, împușcate și otrăvite. Făptașii sunt de negăsit

 

Respins de la concurs pentru un motiv PENIBIL. Postul de la Poliția Animalelor, refuzat unui candidat din cauza birocrației.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter