Actualitate

Accident cu un rănit pe strada Traian Vuia

<p />O persoană a fost rănită, luni, şi transportată de un echipaj SMURD la spital, după ce maşina în care se afla a fost lovită din spate de un microbuz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Cluj, Alma Brehariu, conducătorul autoutilitarei nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina pe care o avea în faţa sa şi a intrat în coliziune cu aceasta.

În urma accidentului, o femeie, din prima maşină, a fost rănită şi a fost transportată la spital.

Accidentul s-a produs pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Traficul în zonă nu a fost blocat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanţele în care s-a produs accidentul.

abonare newsletter