Actualitate

Municipiul Cluj-Napoca FINALIST al competiției pentru titlul de Capitala Europeană a Inovării 2020

Alături de Valencia, Viena și alte trei orașe europene, Cluj-Napoca este printre cei șase finaliști ai competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării 2020.

Cluj finalist în competiția Capitala Europeană a Inovării 2020 Cluj finalist în competiția Capitala Europeană a Inovării 2020

 

 


Un juriu, format din experți independenți, a selectat cei șase finaliști după interviuri detaliate cu reprezentanții unui număr de 12 orașe aflate pe o listă scurtă.

 


Cele șase orașe finaliste ale ediției din acest an sunt: Viena (Austria), Leuvan (Belgia), Valencia (Spania), Espoo (Finlanda), Helsingborg (Suedia) și Cluj-Napoca (România).

Capitala Europeană a Inovării

Finanțat prin Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al Uniunii europene, premiul recunoaște inițiative excelente care transformă orașele europene în centre de testare a unor inovații. Orașele finaliste nu se tem de marile provocări cu care se confruntă și caută soluții și activități de jos în sus care să permită dezvoltarea unor ecosisteme de inovare dinamice în jurul lor.


„Mă bucur că CIIC-Centrul de Inovare și Imaginație Civică este un instrument validat acum și la nivel european, acesta fiind unul dintre punctele forte ale candidaturii noastre, pe lângă alte proiecte bune pe care Clujul le are și care au făcut din orașul nostru unul dintre cele mai participative și mai agile din Europa”, a scris Ovidiu Cîmpean (PNL) pe Facebook.

Clujul finalist

Tot Ovidiu Cîmpean a spus că finala este o performanță extraordinară a orașului, fiind prima participare la această competiție.


„Să ajungem în lista scurtă de câștigători este o performanță extraordinară pentru orașul nostru, mai ales că este prima noastră participare la această competiție. Unele dintre orașele din listă se află deja la a doua sau a treia încercare, înțelegând cât de important este de fapt procesul de candidatură și maparea identității lor după criteriile de evaluare ewuropene, în care se măsoară nivelul de inovare al unui oraș din punct de vedere al celor 4 E: Explore, Engage, Expand, Empower. Este extrem de important pentru Cluj să fim în această companie de orașe și să primim recunoașterea efectivă a faptului că Europa și inovarea sunt identități ale Clujului.”

La 24 septembrie 2020, Comisia va anunța Capitala Europeană a Inovării 2020, precum și ocupanții următoarelor cinci locuri, în cadrul unei ceremonii de premiere complet virtuale ce se va desfășura în cadrul Zilelor Europene ale Cercetării și Inovării, între 22-24 septembrie, pentru care înregistrarea este deschisă și gratuită. Orașul câștigător va primi un premiu în valoare de 1 milion de euro.


 

CITEȘTE ȘI:

Monument istoric, transformat într-o sală de sport ultramodernă la Cluj-Napoca FOTO

 

Cluj-Napoca a ajuns în finala competiţiei Capitala Europeană a Inovării, alături de Milano, Valencia şi Viena!

 

 

 

abonare newsletter