Actualitate

Băsescu, decorat cu Ordinul Sfântului Apostol Marcu

<p />Preşedintele Traian Băsescu a fost decorat ieri cu Ordinul Sfântului Apostol Marcu, de către Prea Fericitului Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

Băsescu a primit şi medalia Sfântul Apostol Andrei din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Daniel. „Vă mulţumesc pentru dragostea pe care o arătaţi pentru Grecia, pentru ţara mea de origine, şi, chiar dacă Egiptul trece acum printr-o perioadă mai dificilă, lucrurile astea sunt trecătoare, o să se îndrepte, vă aşteptăm cu mult drag acolo. Aş dori, domnule preşedinte, ca din partea Patriarhiei de Alexandria, să primiţi Ordinul Sfântului Apostol Marcu, care să vă dea sănătate şi bucurie pentru poporul român”, i-a spus Patriarhul Teodoros preşedintelui Băsescu, la întrevederea avută la Palatul Cotroceni. Şeful statului român a primit respectiva distincţie „spre recunoştinţa sa şi a celor oferite către Biserica Ortodoxă a lui Hristos şi onoarea faţă de tronul Sf Apostol Marcu, pentru care este considerat demn”. La rândul său, Patriarhul Daniel i-a înmânat preşedintelui Traian Băsescu medalia Sfântul Apostol Andrei.

abonare newsletter