Actualitate

România trebuie să împrumute 13,2 miliarde de euro în acest an

<p />Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seara, că trebuie să împrumutăm până pe 31 decembrie 13,2 miliarde de euro pentru acoperirea deficitelor pe care le avem în buget, menţionând că o creştere a datoriilor „ne-ar putea duce la dezastru”.

„Anul acesta împrumuturile noastre pentru acoperirea deficitelor şi pentru plata datoriilor pe care le aveam... de fapt nu am plătit nicio datorie, pur şi simplu am rostogolit datoriile. Am împrumutat valoarea creditului pe care trebuia să îl plătim şi am plătit, dar ne-am mai înscris cu un set de dobânzi. Deci, anul acesta, practic, Finanţele trebuie să ajungă până la 31 decembrie să împrumute 13,2 miliarde de euro pentru acoperirea deficitelor pe care le avem în buget - bani noi, bani proaspeţi, datorii proaspete -, şi pentru rostogolirea creditelor care devin scadente. Deci nu plata creditelor, ci doar rostogolirea lor. Adică trebuia să îl plătesc la 1 aprilie, am împrumutat pe 30 mai un miliard de la bănci, ca să pot să plătesc pe 1 aprilie creditul care era scadent. Am rostogolit datoria”, a afirmat şeful statului, la TVR.

El a precizat că din acest „cerc vicios” nu poţi ieşi decât atunci când începi să ai excedent la buget, adăugând că o creştere permanentă a datoriilor ne poate duce în situaţia Greciei.

„Ne poate duce la dezastru, ne poate duce unde este Grecia. Peste un număr de ani ajungem unde este Grecia. Noi trebuie să înţelegem, şi eu de asta presez, şi în discuţiile cu Guvernul, şi cu argumente, şi încerc să îi conving. Şi voi încerca să conving şi coaliţia: „Mai, oameni buni, ne scrie «3», dar 3 înseamnă să împrumutăm de pe piaţă 16,7 miliarde, dacă facem deficit de 3%, în loc de 13,2 miliarde cât am împrumutat anul acesta„. Noi trebuie să tindem să ajungem cu excedent în bugetul de stat la sfârşitul de an, pentru că numai din acel excedent putem să ne plătim datoriile. Şi vă mai spun un lucru care este important: începând cu 2009 datoria creşte accelerat. De ce? În 2008 s-au cheltuit ultimii bani din privatizări”, a completat Băsescu.

abonare newsletter