Actualitate

Mai mulți preoți din Cluj i-au chemat pe credincioși să ia paști, ignorând ordonanțele militare. Arhiepiscopia Clujului: "Nu era necesar acest apel"

Mai multe parohii din Cluj-Napoca și-au chemat enoriașii să ia paști vineri, într-un anumit interval orar, cu toate că Arhieposcopia Clujului a hotărât ca acest lucru să fie posibil atât vineri, cât și sâmbătă.

Foto: Ortodoxia.me Foto: Ortodoxia.me

Câteva parohii din Cluj-Napoca au distribuit anunțuri prin care îi cheamă pe credincioși să ia paștile sfințite în Vinerea Mare, între orele 9 și 18, existând astfel pericolul ca enoriașii să se înghesuie la biserici, mai ales între orele 11 și 13, când persoanele cu vârsta peste 65 de ani pot ieși din casă. Preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a declarat pentru Monitorul de Cluj că preoții nu trebuiau să facă acest apel, întrucât bisericile vor da paștile atât vineri, cât și sâmbătă.

"Nu trebuiau să îi cheme, că vin ei, de aceea am lăsat și intervalul de două zile în care să se dea paștile, tocmai ca ei să poată veni la biserică în timpul în care ei își fac alte lucruri. Am gândit toată această procedură de distribuire a paștilor ținând cont și de faptul că în ordonanțele militare nu se prevede ca excepție ieșitul din casă pentru biserică, și atunci în zilele de vineri și sâmbătă, credicionșii, când mai merg la cumpărături sau ies afară cu alte motive, să poată trece pe la biserică și să își ia paști, deci nu era necesar acest apel", a afirmat părintele Bogdan Ivanov.


În spațiile bisericilor vor fi amenajate mai multe locuri pentru distribuirea paștilor, astfel încât oamenii să nu se înghesuie într-un loc, iar personalul bisericilor care se ocupă de paști va asigura păstrarea distanței între oameni.

"La fiecare biserică vor fi mai multe locuri unde se vor da paști, ca să nu fie aglomerație, iar cei care se vor îngriji de paști vor ruga oamenii să nu stea mai mult de trei persoane la niciun punct de distribuție în același timp", a mai spus preotul.


Paștile vor fi distribuite la domiciliul credincioșilor începând de joi

Distribuirea la domiciliu a paștilor va începe joi, iar în mai multe blocuri, locatarii au făcut deja liste.

"Distribuția la domiciliu o putem face chiar de joi, noi așa ne-am gândit, dar fiecare parohie lucrează după resursele propriii, după resursele umane în primul rând. După disponibilitatea voluntarilor, după sfințirea paștilor, ceea ce înseamnă liturghia de joi dimineață, pot fi distribuite. Avem liste, avem blocuri unde au cerut 14-15 porții de paști, o persoană vine și le aduce la toți vecinii, tocmai ca să minimizăm ieșirea lor din casă și a fluxului spre biserici", a adăugat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.


CITEȘTE ȘI 

Arhiepiscopia Clujului: Paștile vor fi distribuite acasă, într-o pungă sigilată

 


E oficial: românii pot lua lumina de Paște! Cum se va putea face acest lucru: anunțul autorităților

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter