Actualitate

Cheltuieli marca CFR. Regionala Cluj păzește 6 stații, printre care Turda și Dej, cu 1,3 mil. €!

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a scos la licitație servicii de pază în gări pe raza Regionalei Cluj, împărțite în șase loturi, cu o valoare totală de aproximativ 1,27 milioane de euro.

Cheltuieli marca CFR. Regionala Cluj păzește 6 stații, printre care Turda și Dej, cu 1,3 mil. €!

În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect „Servicii de pază, protecție, ordine și control la obiectivele Sucursalei Regionala CF Cluj: 6 loturi”. Valoarea totală estimată este de 6.171.264 de lei, echivalentul a peste 1,27 milioane de euro.

Potrivit caietului de sarcini, entitatea contractantă intenționează să încheie un acord cadru pe o perioada de 48 luni (patru ani) și contracte subsecvente pe o perioadă de 6 luni sau 12 luni (1 an). Se va încheia minim un contract subsecvent într-un an de zile. Contractul este împărțit în șase loturi, după cum urmează:


LOT 1: Stația CF Bistrița Nord – 1 post permanent (1 agent): valoarea estimată (fără TVA) – 617.126,40 lei
LOT 2: Stația CF Zalău – 1 post permanent (1 agent): valoarea estimată (fără TVA) – 617.126,40 lei
LOT 3: Baia Mare (Staţia CF Baia Mare, HM Baia Mare Nord, HM Baia Mare Sud) – 3 posturi permanente (3 agenți): valoarea estimată (fără TVA) – 1.851.379,20 lei
LOT 4: HM Turda (grupa Ana, grupa Barbu, grupa Călători) – 3 posturi permanente (3 agenți): valoarea estimată (fără TVA) – 1.851.379,20 lei
LOT 5: Stația Transvazare Gaz Petrolier lichefiat Porumbești – Halmeu – 1 post permanent (1 agent): valoarea estimată (fără TVA) – 617.126,40 lei
LOT 6: Sediul Secției L7 Dej – 1 post permanent (1 agent): valoarea estimată (fără TVA) – 617.126,40 lei

Ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit servicii similare cu cele care fac obiectul prezenței procedur – servicii similare înseamnând servicii de supraveghere, servicii de patrulare, servicii de monitorizare și intervenție rapidă, servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă.


Garanția de participare la licitație este de 1.500 de lei pentru LOT 1, LOT 2, LOT 5, LOT 6, respectiv 4.600 de lei pentru LOT 3 și LOT 4. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 aprilie 2020, ora 15:00. Totodată, oferta trebuie să fie valabilă până în 27 august 2020.

Luând drept exemplu sediul Secției L7 Dej, unde a fost anunțat un singur post permanent (un agent), un simplu calcul ne arată că, din valoarea estimată de 617.126,40 lei (fără TVA), împărțită în cei patru ani (potrivit acordului de cadru, 154.281,6 lei/an), cheltuielile lunare pentru asigurarea pazei se ridică la nu mai puțin de 12.856,8 lei (fără TVA)! Peste 2.600 € de căciulă lunar!

Ultimele Stiri
abonare newsletter