Actualitate

Opinie: Găleata şi galoşii domnului Lăzăroiu...

<p><img src="documente/stories/10_octombrie/11_ziua/untitled.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cam la o lună după demiterea cu surle şi trâmbiţe televizionistice, <a href="http://www.blogary.ro/2011/10/sebastian-lazaroiu-a-coborit-din-munti"><span style="text-decoration: underline;">dl Lăzăroiu a coborât din munţi</span></a>.</p>

Scrisoarea în care se întâlneşte (virtual) cu Mihail Neamţu în Noua Republică e un semn bun pentru urnirea poporului.

Dincolo de faptul că, pe scurt, ce ar avea nevoie România acum ar fi o combinaţie între „Yes, we can” al lui Obama şi „Occupy Wall Street”, merită semnalat faptul că România politică se mişcă.

Din păcate Albă ca Zăpada nu e tocmai virgină, cum o visa Sebastian Lăzăroiu, ba aş putea spune că e puţin cam prea curtată.

Mişcarea de revoltă a maselor imaginată în laboratoarele sociologilor a dat greş. Talpa ţării s-a dovedit imposibil de urnit. Blogării s-au arătat mai organizaţi, dar cui îi foloseşte o revoltă pe net, fără bază populară?!

Mult prea studiosul domn Neamţu are dreptate, clasa politică trebuie să se schimbe. Din temelii. Dar greşeşte imaginându-şi că schimbarea aceasta poate veni de sus în jos. După modelul Obama, schimbarea începe cu schimbarea fiecărui individ în parte.

România ar avea neoie de o nouă Piaţă a Universităţii. Dar miticii nu se mai mişcă decât la mici şi bere, iar provincia n-are greutate. La Cluj, fief al PDL, o Piaţă a Universităţii antisistem ar fi împotriva trendului general al societăţii. La Iaşi, cuib al PSD, ar părea prea „la locul ei”. Iar Timişoara, leagănul primei Revoluţii, a fost ocupată de ţigani.

Ce îi lipseşte Noii Republici ca să poată face revoluţia? Păi, găleţile, galoşii şi păturile! Necesitatea acestor obiecte în campania electorală a fost dovedită în ultimii 20 de ani fără putinţă de tăgadă.

Doar modul de utilizare ar trebui să fie altul... Găleţile să conţină aracetul pentru lipirea afişelor, galoşii să înlocuiască pantofii de 500 € perechea astfel ca politicienii să poată străbate prin glodul uliţelor pentru a se întâlni faţă în faţă cu cei cărora le cer voturile, iar păturile să fie puse pe băncile căminelor culturale unde curentul te taie pe la şele.

Mişcarea are nevoie de activişti. Politica se face cu oameni. Nu cu intelectuali care pot scrie kilometri de fraze frumos meşteşugite, ci cu lipitori de afişe dispuşi să străbată aceiaşi kilometri prin ninsoare. Iar ei trebuie motivaţi cu ceva. Chiar şi numai cu promisiunea unei schimbări!

Paul NICULESCU
redactia@monitorulcj.ro