Actualitate

Pompierii nu au avut linişte în noaptea de Revelion. Incendiu de proporţii şi la Topa Mică

Două autospeciale pentru stins incendii au fost alertate, în cursul nopții ce a trecut, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă gospodărească din localitatea Topa Mică, comuna Sânpaul.

Alarma a fost dată în jurul orei 00.10, iar pompierii sosiți la fața locului au găsit anexa cuprinsă în totalitate de flăcări.

“În vecinătatea anexei, la o distanță de circa 5-6 m, se afla casa de locuit. Pompierii au reușit prin intervenția operativă să limiteze de flăcările în limitele care le-au găsit. S-a acționat pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor negative mai bine de două ore”, transmite ISU Cluj.


Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare se pare că totul a pornit de la o improvizație electrică.

abonare newsletter