Actualitate

PRO sau CONTRA? Boc, despre „justițiarii” care „fac ordine” în autobuz: „NU încurajez!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a rupt tăcerea privind grupul de clujeni care și-au pus insigne în piept și fac ordine în mijloacele de transport în comun, dând jos colindătorii.

PRO sau CONTRA? Boc, despre „justițiarii” care „fac ordine” în autobuz: „NU încurajez!” PRO sau CONTRA? Boc, despre „justițiarii” care „fac ordine” în autobuz: „NU încurajez!”

Asociaţia Organizaţia Generală Voluntară pentru Prevenirea Faptelor Antisociale (OGVPPFA) „şi-a mutat atenţia” pe fenomenul de cerşetorie din mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Până acum, Asociaţia lucra în principal în Piaţa Avram Iancu, la slujbele religioase, unde „menţinea un climat de siguranţă”. În prezent, spun ei, activitatea a redus numărul de grupuri şi persoane cu instrumente – colindători, care apelează la mila călătorilor în mijloacele de transport în comun şi în preajma staţiilor Companiei de Transport Public (CTP). Ce spune însă edilul despre inițiativa Asociației?

„Trebuie privit (n.red. fenomenul) cu maximă atenție. Orice spirit civic e binevenit în condițiile legii. Cât timp lucrurile se desfășoară într-un cadru legal, este în regulă. Trebuie să avem grijă să nu degenereze în altceva! Cât timp lucrurile sunt curate, conform regulamentului de transport în comun, să sesizăm autoritățile statului când constatăm abateri, da. Dar nu încurajez dincolo de acest element de a sesiza autoritățile statului! Într-un stat de drept, doar prin autoritățile legale ne facem ordine și disciplină. Acest lucru trebuie bine știut, spiritul civic este de aplaudat, dar în condițiile legii”, a precizat Emil Boc, într-o emisiune radio.


Ce spun clujenii?

Subiectul „justițiarilor” a ajuns de mare interes în rândul clujenilor, zeci de comentarii curgând pe marginea subiectului, inclusiv pe pagina de Facebook Monitorul de Cluj. Dacă unii au salutat inițiativa OGVPPFA, alții au pus la zid membrii asociației pentru modul în care au gestionat cazul. Primarul Emil Boc spune că grija ordinii publice cade în sarcina autorităților legale. Și atunci întrebarea rămâne: ce face Poliția Locală? De ce este nevoie ca oamenii să-și facă singuri ordine?

Tabăra PRO


– Foarte bine, trebuia cineva să ia o decizie pentru enervanții cu acordeonul și colindele care-ți sparg timpanele și te obligă cu obrăznicie să-i și plătești.
– Bravo lor! Ilegal sau nu, trebuie făcut și cu această ocazie o să forțeze și autoritățile să nu mai ignore problema.
– Adică eu plătesc bilet și ăia care colindă nu? Aruncați din mers!
– Bine fac, pe autobuz circulă oameni obosiți, bolnavi, care nu au nevoie de tărăboi. Pe deasupra și șoferul trebuie să fie atent.
– După o zi de muncă sau când îmi adun gândurile privind pe geam, exact unul cu un acordeon să îmi urle în cap îmi lipsește. Foarte bine că îi dă jos. Să cerșească în liniște. Și prima regulă la colindat este să întrebi dacă e primită colinda sau nu.
– O inițiativă lăudabilă .Bine fac. Fără circ în autobuze. Clujul oraș civilizat.

Tabăra CONTRA


– Ăștia voiau să se plimbe gratis cu autobuzul și nu știau cum să facă.
– Pe 5, pe 8 mergeți? Nu, normal că nu. Să vă bată țiganii?
– Nu e corect ce fac aceşti borfaşi, CTP are controlori!
– Cine-s ăștia? Niște oarecare? Cu ce drept coboară ei lumea?
– Acesta este pericolul, să ajungem să ne facem singuri dreptate. Poliția Locală și în această situație este „depășită”, să nu zic nesimțită!

CITEȘTE ȘI: Justițiari clujeni încalcă legea, făcând „ordine” în autobuze

abonare newsletter