Actualitate

Paleologu vrea o dezbatere publică cu Iohannis, Barna şi Dăncilă la Cluj-Napoca: "Am rezervat Casa de Cultură a Studenţilor. Sper să nu fiu singur"

Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, a declarat că îşi doreşte o dezbatere publică cu rivalii săi.

Candidatul PMP la Președinția României, Theodor Paleologu (foto, în centru), la Cluj. A fost însoțit de secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, și de senatorul clujean Vasile-Cristian Lungu. Foto: Tibi Demeter / monitorulcj.ro Candidatul PMP la Președinția României, Theodor Paleologu (foto, în centru), la Cluj. A fost însoțit de secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, și de senatorul clujean Vasile-Cristian Lungu. Foto: Tibi Demeter / monitorulcj.ro

Paleologu este îngrijorat că restul candidaţilor nu îşi doresc dezbateri publice şi doar discuţii 1 vs 1 aceasta fiind una dintre problemele pe care le are democraţia din România. Candidatul PMP este de părere că partidele mari investesc sume importante de bani în promovarea pe reţelele de socializare, iar de acolo numărul mare de votanţi.

"Vreau să avem dezbateri între candidaţi, nu doar discuţii 1 vs 1. E îngrijorător pentru democraţia României pentru că nimeni nu mai vrea dezbateri. Cine are mai mulţi bani bagă bani în social media şi nu mai e nevoie de dezbateri. În plus, mai sunt şi ştiri false care apar despre mine.", a declarat Paleologu, vineri, la Cluj-Napoca.


Candidatul PMP a declarat că este dispus să poarte o discuţie chiar şi în limba germană dacă este nevoie cu Klaus Iohannis, glumind puţin pe seama celor trei mari rivali.

"Aş vrea să am o dezbatere cu Klaus Iohannis, deşi nu este cel mai vorbăreţ om. As fi dispus să discut chiar şi în limba germană. Cu doamna Dăncilă cred că ar fi un dialog savuros. Domnul Barna cred că ar putea stopa hemoragia simpatizanţilor USR dacă voi purta o discuţie cu el. Noi am rezervat deja Casa de Cultură a Studenţilor pentru data de 21 octombrie", a mai pus Paleologu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter