Actualitate

Filme documentare de success la Centrul Cultural German

<p />Centrul Cultural German din Cluj-Napoca inivită publicul să vizioneze, între 3 şi 7 octombrie, o suită de filme documentare de mare succes, sub titlul “Lumi capturate, exemple de artă documentară modernă”.

Cele cinci documentare care vor fi proiectate tratează teme actuale, precum problemele globalizării sau viaţa muncitorului în lumea modernă. Cinefilii pot vedea, luni, o capodoperă despre relaţia dintre puterea politică şi mass-media, “Videogramele unei revoluţii”, realizat în 1992, de regizorii Harun Farocki şi Andrei Ujică. Cei doi maeştri ai analizei filmice redau o imagine autentică a revoluţiei române din 1989, prin înregistrări video private şi publice, de la Timişoara şi Bucureşti. Harun Farocki este unul dintre cei mai importanţi documentarişti şi artişti media din Germania, iar Andrei Ujică, născut în Timişoara, este profesor la Universitatea de Artă şi Design din Karlsruhe. Celebrul documentar “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, semnat de Andrei Ujică, a obţinut Marele Premiu al secţiunii “Documentar” la Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF).

Filmul “Workingman”s death”, turnat în 2005, în regia lui Michael Glawogger, prezintă un paradox: munca fizică extrem de grea, în condiţii insuportabile, dar invizibilă în lumea noastră tehnologizată. Michael Glawogger aduce în prim plan imagini tulburătoare ale muncii în secolul XXI: mineri ucrainieni, muncitori din Indonezia care duc pe umeri sute de kilograme de sulf dintr-un vulcan, un abator plin de sânge din Nigeria, sudori din Pakistan ce demontează bucăţi imense din vapoare, departe de familiile lor, şi muncitori chinezi într-o fabrică de oţel. Cu epopeea sa complexă, regizorul Michael Glawogger a câştigat, pe lângă numeroase alte distincţii, Premiul European pentru Cel mai bun film documentar. “Darwin”s nightmare”, în regia lui Hubert Sauper, “Dacia, dragostea mea” regizat de Ştefan Constantinescu şi Julio Soto Gurpide şi “Steaguri uitate” - creaţia regizorului Florian Thalhofer sunt celelalte trei documentare propuse publicului de organizării acestui eveniment.

abonare newsletter