Actualitate

Taximetriştii clujeni recunosc: “Calitatea serviciilor a scăzut”. Aceştia insistă să ceară tarife mai mari şi acces pe benzile dedicate

Taximetriștii sunt nemulțumiți de noul regulament propus de Primăria Cluj-Napoca.

Taximetrele din Cluj-Napoca vor fi dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor, potrivit noului regulament de funcţionare al acestora, supus consultării publice. De asemenea, autoturismele folosite ca taximetre vor trebui să aibă culoarea albă integral sau minim deasupra benzii şah şi să aibă minim motoare Euro V, cu grad redus de poluare.

Mai mult, potrivit documentului Primăriei, din 2020 numărul de autorizaţii de taxi va creşte la 2.500 exclusiv pentru taxiurile care utilizează doar vehicule electrice. În prezent, în Cluj-Napoca există 2.469 de autorizații emise.


Taximetriştii s-au arătat nemulţumiţi de noul regulament şi spun că în noul regulament le va aduce prejudicii grave.

“Am luat act de proiectul iniţiat de administraţia locală pe care îl considerăm bine venit cu menţiunea că unele aspecte prevăzute în actul administrativ propus pot fi armonizate prin dialog constructiv  cu factorii decizionali. În urma consultărilor cu operatorii de transport şi jurişti, am constatat că în cuprinsul actului propus există articole care nu sunt în concordanţă cu legislaţia naţională actuală, aplicarea acestora fiind aptă să producă grave prejudicii întregului sector de transport cu taximetre, cu repercursiuni la consumatorul serviciului. Transportul local este oglinda fiecărui oraş, iar taximetria clujeană este parte din acest serviciu public pe care noi, taximeştrii, l-am construit zi de zi, încercând să oferim cetăţenilor servicii de calitate, de multe ori susţinut prin eforturile financiare ale familiilor noastre. Nu putem să permitem decimarea taximetriei cauzată de lipsa dialogului cu factorii implicaţi şi a erorilor din cuprinsul actului administrativ”, susţine Vasile Inovan, preşedintele Asociaţiei Camerei Taximetriştilor Cluj.


Discriminări şi încălcări ale legii?

Într-un comunicat de presă, taximetriştii clujeni susţin că “criteriile de departajare şi punctare incorecte, discriminarea operatorilor autorizaţi, lipsa de coerenţă a administraţiei, încălcările actelor normative în vigoare, impunerea unor cheltuieli imposibil de realizat într-un termen atât de scurt sunt doar câteva din elementele care definesc acest nou proiect de modificare a regulamentului de taximetrie”.


“Viziunea noastră este cea conform căreia serviciul de taximetrie are nevoie de îmbunătăţire constantă a calităţii, corelată cu un cost suportabil de către utilizatori, cost care trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economico-financiară de pe piaţă. Tarifele actuale, în vigoare din anul 2013, timp în care costurile operaţionale au crescut cu peste 50%, au contribuit la diminuarea calităţii serviciului şi au obligat operatorii la stoparea investiţiilor. Pentru optimizarea maximă a serviciului avem nevoie de un tarif decent, de acces pe benzile dedicate transportului în comun, factori care pe termen scurt ar contribui la calitatea serviciului şi fluidizarea traficului, iar pe termen mediu şi lung la investiţii ale operatorilor în vehicule mai puţin poluante”, susţine, la rândul său, Ioan Pugna, vicepreşedintele Asociaţiei de Monitorizare Taxi Transilvania.

Studiu: maşini care poluează şi şoferi fără chef de muncă


Un studiu comandat de Primăria Cluj-Napoca arată că unul dintre motivele lipsei de taximetre din municipiu este dat de faptul că taximetriștii lucrează foarte puțin.

Potrivit unui studiu UTCN la comanda Primăriei, în prezent, din totalul de 2.469 de autorizații emise există 90% benzină și GPL, 9,5% diesel și 0,5% hibrid, electric. În ce privește norma de poluare 3% (1 vehicul) are Euro 3, 3,35% (11 vehicule) au Euro 4, respectiv Euro 5 și 13 % (4 vehicule) au Euro 6.


“În ce privește programul de lucru zilnic al acestora, din 77 ore de lucru (31 vehicule x 24 ore zilnic), taximetriștii declară că lucrează doar 134 ore (18%), un procent foarte redus care poate fi unul dintre motivele lipsei de taximetre din municipiu”, menționează studiul.

Clienții au fost întrebați ce preferă  - taxi sau serviciile alternative de ridesharing (Uber, Bolt, Pony etc) -, iar 22,55% au răspuns că preferă exclusiv serviciul clasic taxi, în timp ce 34,31% preferă exclusiv serviciile de ridesharing, mai arată autorii studiului.

Reamintim că la finalul lunii iulie, Primăria a refuzat majorarea tarifelor la taximetrie în Cluj-Napoca. Companiile din oraș cereau, ca de la 1 august, exact când începe festivalul Untold, prețurile să fie majorate la 3,75 lei/km pe timp de zi și la 4,50 lei/km pe timp de noapte.

abonare newsletter