Actualitate

Razie de amploare pe străzile Clujului

În noaptea de 7 spre 8 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a furturilor, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

“S-a acționat, cu preponderență, pe străzile Calea Turzii, Observatorului, Piața Zorilor, Clinicilor și străzile adiacente. În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul secțiilor de poliție  1, 2, 3 și 6”, transmite IPJ Cluj.

Tot ieri, efective mărite de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Dej, împreună cu  jandarmi și specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Electrica Furnizare, au derulat o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale, a infracțiunilor cu violență, a  furturilor de animale și produse agricole de pe câmp.


De asemenea, s-a acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea persoanelor care fac obiectul cercetărilor și se sustrag urmăririi penale.

În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere privind dosare penale aflate în instrumentarea polițiștilor.


Au fost legitimate 119 persoane și controlate 78 de autovehicule, fiind constatate 5 infracțiuni (ex. conducerea unui vehicul fără permis, sub influența alcoolului etc).

 De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 2 permise de conducere (pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și depășirea vitezei legale) și un certificat de înmatriculare.

abonare newsletter