Actualitate

Razie de amploare la Cluj. Descinderi în baruri și săli de jocuri din centru și de la gară

În noaptea de 13 spre 14 iulie, polițiștii clujeni au organizat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională, reducerea numărului accidentelor rutiere, precum și depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale.

La această acțiune au participat polițiști din cadrul Secțiilor 1-7 Poliție - Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, polițiști din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca și polițiști locali.

“S-a acționat, cu precădere, în zona piețelor Unirii, Mihai Viteazu, Gării, Muzeului și a Parcului Central. Acțiunea polițiștilor a continuat și în noaptea următoare; astfel, în 14/15 iulie, s-au efectuat controale în zona Pieței Gării, din Cluj-Napoca, fiind vizate barurile, sălile de jocuri de noroc, zona pietonală, parcarea auto și standul taxi, pasajul subteran. În cadrul acțiunilor au fost legitimate 94 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule. Au fost constatate 21 contravenții la regimul rutier și la cel referitor la menținerea ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și a fost constatată o infracțiune rutieră”, transmite IPJ Cluj.

abonare newsletter