monitorulcj.ro Menu

Actualitate

TERIFIANT Mama ucigașă și-a omorât copilul pe care îl abandonase la naștere. Copiii își ascundeau rănile la școală!

Noi detalii groaznice ies la iveală în cazul terifiant petrecut weekendul trecut în cartierul Mărăști, din Cluj-Napoca. Şocaţi de gravitatea cazului, anchetatorii nu pricep de ce nimeni nu i-a sesizat cu privire la modul inuman în care femeia îşi trata copiii.

TERIFIANT Mama ucigașă și-a omorât copilul pe care îl abandonase la naștere. Copiii își ascundeau rănile la școală!, sursă foto: captură stirileprotv.ro

Verificările vizează acum şi felul în care angajaţii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi-au făcut treaba. Aceştia ar fi trebuit să vegheze ca băiatul să nu fie abuzat, mai ales că mama îl abandonase, iniţial, la naştere, potrivit stirileprotv.ro.

Chinurile la care era supus băiatul de nouă ani, înainte să fie ucis, erau ştiute de apropiaţii familiei! De exemplu, vecinii au povestit că auzeau zilnic prin ce trecea bietul copil, dar şi cei doi fraţi ai lui. Niciunul nu a avut însă curajul să intervină ori să anunţe autorităţile, iar la școală, de rușine, cei mici îşi ascundeau rănile.

„Din ceea ce am aflat de la învățătoarea clasei şi ca profesor la această clasă, nu am remarcat şi nu am auzit vreo plângere cum că Luca sau fratele lui ar fi fost violentaţi sau să prezinte urme de violenţă. Copiii aveau mâncare la ei, erau bine îmbrăcaţi”, a declarat Daniel Țintelecan, directorul Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca.

Familia, monitorizată și în trecut

Familia lui Luca, băiețelul ucis în bătaie a fost monitorizată acum patru ani şi de specialiştii de la Protecţia Copilului, însă nici aceştia nu au sesizat abuzurile. Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a cerut o anchetă şi a trimis corpul de control la Direcţia de Protecţia Copilului.

„Să vedem dacă procedurile au fost respectate, dacă documentele sunt complete. În funcţie de ceea ce vom constata, Consiliul Judeţean va lua o decizie, fie o plângere penală, fie suspendare sau revocare a directorului, sesizarea autorităţilor”, a punctat Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al CJ Cluj.

„În cele şase luni obligatorii de monitorizare s-au făcut vizite la domiciliul copiilor. Nu au fost suspiciuni în cele şase luni de integrare. Şi comunitatea trebuie să se implice, aşadar dacă există suspiciuni de un episod violent în familie, este obligat să anunţe direcţia”, a precizat Alina Chiorean, purtătoare de cuvânt DGASPC Cluj.

Abandonat, apoi ucis pentru că „a mințit”!

Povestea lui Luca este tulburătoare: a fost abandonat la naştere împreună cu fratele lui geamăn, iar până la vârsta de cinci ani a fost crescut de o familie de asistenţi maternali, lângă Cluj-Napoca. Ulterior, femeia care i-a născut i-a cerut înapoi pe amândoi în urmă cu patru ani, după ce a primit de la Primăria municipiului Cluj-Napoca o locuinţă.

„I-am spus şi eu personal să nu îi mai bată, ştiam că îi bate. Eu am crescut la casa de copii, ştiu cum este să fii bătut. Copiii poartă frică, nu îmi dădeau detalii, dacă îi întrebăm separat, se temeau de ea şi nu îmi dădeau detalii”, a declarat tatăl copiilor, cel care se ocupă de înmormântarea fiului său omorât în bătaie. Acesta l-a văzut ultima oară pe Luca chiar în ziua în care acesta a murit.

De partea cealaltă, psihologii încearcă să afle ce a declanşat comportamentul abuziv al mamei ucigașe. Femeia de 36 de ani a crescut şi ea într-un centru de plasament şi este posibil ca traumele trăite în acea perioadă să fi condus la tragedie. În fata procurorilor, aceasta a spus că l-a lovit pe cel mic pentru că „a minţit-o”, susţin surse din anchetă. Potrivit stirileprotv.ro, concubinul femeii a fost lăsat să plece acasă, dar dacă se va stabili în urma anchetei că a fost martor la actele de violenţă ale mamei şi nu a intervenit, va fi şi el tras la răspundere.