Actualitate

500 de persoane vor alerga noaptea prin pădurea Hoia-Baciu

Aproximativ 500 de persoane sunt pregătite să alerge, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin pădurea Hoia-Baciu, care este considerată cea mai misterioasă pădure din România.

"Sâmbătă 6 iulie, începând cu ora 21.45, va avea loc la Cluj Napoca Hoia Baciu Night Run-World Most Haunted Forest, prima alergare tip trail running de noapte din Cluj Napoca, în renumita Pădure Hoia Baciu, cu siguranţă cea mai misterioasă pădure din România. Nu puţini au fost cei care au afirmat că Pădurea Hoia-Baciu este Triunghiul Bermudelor din România. Această pădure are un număr impresionant de mituri şi legende. Se poate spune că fiecare turist care vine până aici creează o nouă legendă. În ciuda faptului că este foarte puţin cunoscută, Pădurea Hoia-Baciu atrage extrem de mulţi curioşi. Sâmbătă, peste 500 de alergători vor alerga la lumina frontalelor în, se spune, cea mai bântuită pădure din lume", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Scopul evenimentului sportiv este de a promova şi proteja pădurea Hoia-Baciu.


"Evenimentul (...) îşi propune să promoveze în ţară şi în lume această pădure spectaculoasă, să o protejeze susţinând activităţile ONG-urilor de mediu şi să dezvolte dragostea pentru sport în general şi alergare în particular ale participanţilor şi susţinătorilor", se mai arată în comunicat.

Etichete: alergare hoia baciu
Ultimele Stiri
abonare newsletter