Actualitate

SMURD Cluj a împlinit un sfert de secol de existență

SMURD Cluj a împlinit vineri 25 de ani de existență, ocazie cu care s-a organizat un eveniment de celebrare.

La eveniment au participat numeroși invitați, printre care chiar și Raed Arafat, Aurel Chereceș, prefectul județului și Emil Boc.

„În calitate de reprezentant temporar al Clujenilor, în numele celor 137. 447 de Clujeni cărora le-ați redat speranța și zâmbetul pe față, vă mulțumesc și vă urez în continuare succes. Clujenii au posibilitatea să voteze cele mai bune proiecte pe care ei cred că trebuie să le implementeze primăria în folosul Clujenilor. Vreau să știți, că cel mai votat proiect a fost acela legat de amplasarea de defibrilatoare în orașul nostru ca o formă de încredere pentru ceea ce faceți și ca o dorința ca în viitor să aveți mai multe instrumente prin care să salvați viețile Clujenilor”, a spus Emil Boc, în cadrul evenimentului.


Cristian Ursu, medicul coordonator SMURD, a primit din partea Prefecturii Clu o diplomă de excelență.

„SMURD se deosebește față de celelalte servicii de urgență. La noi pacienții nu vin pregătiți, aranjați, nu vin dinainte convinși că vor să ajungă pe mâinile noastre. De cele mai multe ori nu știu că noi suntem cei cărora li se vor adresa, și atunci, sarcina noastră majoră este să facem în așa fel, încât să fie convinși că atunci când noi ne facem treaba, și dacă ar fi să aleagă, să ne fi ales pe noi. Eu cred că asta a făcut SMURD în 25 de ani, a demonstrat că poate fi cel mai bun serviciu care poate fi, în momentul oportun, alături de fiecare”, a spus Cristian Ursu.


Articol scris de Andrei Tecar, student în anul II la Jurnalism, FSPAC

 

abonare newsletter