Actualitate

„Diaspora”: o dilemă teologică

<p />În perioada 13-18 septembrie 2011 a avut loc la Atena, la Centrul Inter-Ortodox al Bisericii Greciei de la Mănăstirea Pendeli, cea de a XX-a Conferinţă a Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Orientale (cu sediul juridic la Viena).

Tema de anul acesta a fost situaţia canonică şi implicaţiile social-pastorale a aşa-numitei diaspora. Cum au arătat diferitele referate susţinute, nu doar Ortodoxia are o problemă cu aşa-zisa diaspora şi mai ales cu apariţia jurisdicţiilor „suprapuse”, adică existenţa în acelaşi loc a mai multor episcopi hirotoniţi pe criterii exclusiv etnice, dar şi comunităţile catolice orientale (greco-catolice) din străinătate întâmpină dificultăţi majore în ceea ce priveşte reglementarea legăturilor nemijlocite cu Bisericile de origine. Acta conferinţei urmează să apară, ca de obicei, în revista Kanon. Potrivit Statutului, anul acesta a fost aleasă şi noua conducere, pentru un mandat de patru ani, a Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Orientale. Astfel, au fost aleşi, respectiv confirmaţi în funcţii, următorii membri ai Consiliului de Administraţie: Constantin Pitzakis (Atena) – Preşedinte; George Gallaro (Pittsburgh, PA/USA) – Vicepreşedinte; Richard Potz (Viena) – Preşedinte de onoare I; Spyros Troianos (Atena) – Preşedinte de onoare II; Irini Christinaki (Atena) – Secretar general; Eva Synek (Viena), Varghese Koluthara (Bengalore/India), Radu Preda (Cluj-Napoca) – membri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter