Actualitate

De ce nu se poate implementa bandă dedicată pe Moților? Boc: „Nu renunț la benzile reversibile!”

Primăria municipiului Cluj-Napoca va implementa, începând cu data de 2 aprilie, o nouă bandă dedicată pentru transportul în comun în cartierul Gheorgheni.

Noua bandă dedicată va porni de la sensul giratoriu de la stația Septimiu Albini și va merge până în Piața Cipariu, urmând ca de acolo să fie contopită cu banda existentă înspre Regionala CFR.

„Momentan există 68 de mașini parcate (n.red. pe acel tronson), fără abonament. Parcările cu abonament sunt pe partea cealaltă, înspre Iulius Mall. Aceste mașini stau acolo pe barba clujenilor, pe nervii noștri, de aceea am propus și soluții alternative, de asta construim și parkingurile. Vom crea un sens unic pe strada Voltaire, de asemenea, în Piața Cipariu există posibilitatea amenajării de parcări suplimentare. Din 2 aprilie, pe acel tronson (n.red. între Septimiu Albini și Piața Cipariu) se va institui linia dedicată pentru transportul în comun, se vor pune stâlpișorii, vor fi marcaje”, a explicat Emil Boc, la o emisiune radio.


Edilul a precizat că decizia de a inaugura mai întâi banda dedicată înspre centrul orașului a fost luată ținând cont de faptul că, în cursul dimineții, există mai multe mașini care circulă la aceeași oră în aceeași direcție.

„Evident, după aceea mergem și pe celălalt tronson, înspre Gheorgheni. În acest moment, sunt 141 de mașini de la Septimiu Albini până la Iulius Mall, toate fără abonamente. Există doar 15 locuri de taxi pentru care trebuie să găsim neapărat soluții. Pe partea cealaltă, unde sunt abonamente, se vor institui sensuri unice și locuri noi de parcare. După luna iunie vom trece la implementarea transportului public”, a dat asigurări Boc.


Bandă dedicată pe Moților, imposibil de realizat

Primarul municipiului Cluj-Napoca susține că va continua cu demolarea garajelor, având în vedere construcția celor 11 parkinguri aflate în vizorul municipalității. Acesta a explicat că parkingul din Hașdeu este blocat momentan din pricina unei renegocieri a termenilor tehnici. Deși o bandă dedicată transportului în comun ar fi benefică și pe Calea Moților, Boc recunoaște că este dificil de implementat o astfel de soluție, însă admite că insistă pentru introducerea benzilor reversibile.

„Nu se justifică, distanța este prea mică pe Moților ca să fragmentezi acolo, sunt foarte multe străzi cu care se intersectează, care dau peste cap circulația din zonă. Dar dacă ai putea avea un culoar de linie dedicată și nu te-ai sugruma la Fabrica de Bere... eu o să insist. Nu aș renunța nici la ideea benzilor reversibile până se vor finaliza exproprierile de pe Mărginașă. Toți îmi spun că este greu de implementat, că trebuie prea multă poliție, că lumea se va obișnui greu. Clar că dimineața traficul este mai mare spre oraș, iar după-masa invers, de ce nu am putea alege câteva ore, măcar drept test, să vedem, se poate fluidiza traficul? Eu insist, dar încă nu am aprobarea Comisiei de circulație. Repet, nu este normal ca autobuzul cu 30 de oameni să stea după mașina în care se află una-două persoane”, este de părere primarul.


Emil Boc a dezvăluit că, din cele 30 de autobuze electrice promise, 12 au ajuns deja la Cluj-Napoca, patru dintre acestea fiind deja date în folosință, celelalte opt fiind încă în teste. Acesta a precizat că noile reglementări privind transportul public – amenzi pentru cei care urcă în mijlocul de tranport în comun în haine murdare sau urât mirositoare – sunt de bun-simț. „Libertatea mea merge până acolo unde nu afectează libertatea ta. Nu trebuie să-mi îngrădești libertatea de a sta liniștit în transportul public. [...] Au fost cumpărate 165 de vehicule noi în ultimii ani, vom cumpăra în continuare”, a precizat edilul.

abonare newsletter