Actualitate

Neculai Constantin Munteanu: „Norica Nicolai a slobozit o gogomănie cât Casa Poporului”

Jurnalistul și disidentul anticomunist Neculai Constantin Munteanu a criticat-o dur pe Norica Nicolai, europarlamentar ALDE.

Disidentul anticomunist Neculai Constantin Munteanu, care a condamnat la postul de Radio Europa Liberă ani la rând regimul lui Nicolae Ceaușescu, o atacă pe Norica Nicolai după ce aceasta a declarat în cadrul unei emisiuni că toți cei care au protestat în fața Ateneului Român ar fi plătiți pentru a iniția astfel de mișcări.

„Nu-i adevărat că politicienii spun numai tâmpenii care nu interesează pe nimeni. Iată, mai zilele trecute, Norica Nicolai, trecută prin multe paturi politice, de partide e vorba, a slobozit o gogomanie cât Casa Poporului, cu ample ecouri în cele mai diverse pături ale populației. Pasămite, cei peste o mie oameni care au protestat în ziua în care România a preluat oficial preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, ar fi fost nișite năimiți plătiți de forțe obscure, a zis dantelăreasa Norica. Ori în strada se aflau oameni onorabili și o cu reputație mai presus de orice bănuială, Oana Pellea, Mihaela Miroiu, Mihai Şora, Dan Grigore, Stere Gulea, Andrei Oişteanu, Nicolae Prelipceanu, Marius Manole, Radu Paraschivescu și alții
Însă scriitorul Radu Paraschivescu, care a fost în piață, susține că n-a primit nimic, întreabă unde e casieria, ce program de lucru are, dacă se plăteşte pauşal sau în funcţie de durata prezenţei la protest, dacă scandările se plătesc separat, și încheie cu o întrebare retorică, Noricăi Nicolai chiar nu-i e ruşine?S-ar părea că nu. Ți-ai găsit, Norica și rușinea.
Oana Pellea a anunțat sec, Doamna Norica Nicolai, dacă afirmația vă aparține, vă rog să prezentați dovezi! În lipsa dovezilor, sunt nevoită să vă dau în judecată! Nu știm ce vor face celalti demascați, dar tare mi-ar plăcea s-o aud pe Norica Nicolai țipând numai de bine în timp ce completează cecuri cu despăgubiri pentru cei ponegriți”, a scris Munteanu pe pagina sa de Facebook.


 

abonare newsletter