Actualitate

VIDEO - Concert inedit „100 pentru România” dedicat centenarului Marii Uniri

Sute de persoane au fost prezente la un concert inedit dedicat centenarului Marii Uniri, la Cluj-Napoca.

Un spectacol inedit a avut loc, miercuri seara, la Cluj-Napoca unde Sala Polivalentă a fost gazda unui spectacol dedicat centenarului Marii Uniri.

 


 

100 de artiști, din patru generații diferite, s-au unit într-o singură trupă, numită „100 pentru România”.


Acompaniați de o orchestră numeroasă și într-o formulă inedită, soliști precum Cornel Ilie, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Adrian Despot, Călin Goia, Stefan Boldijar, Adrian Despot și Flavius Buzilă au cântat cele mai cunoscute melodii ale lor.

Artiștii au vorbit despre ce înseamnă pentru ei 100 de ani și ce trebuie să facă românii ca să le rămână „amprenta” peste un centenar.


Flavius Buzilă: „Înseamnă foarte multă emoție, în primul rând, înseamnă istorie, și înseamnă ceea ce înveți să duci mai departe. Pentru mine cred că este foarte important ceea ce aduce din trecut și dăm mai departe generațiilor care vin. Peste o sută de ani, dacă se va mai cânta piese Hara, înseamnă că am reușit să creez niște piese care au reușit să treacă o sută de ani. Cred că trebuie să avem mai mult curaj, noi românii, decât avem acuma pentru că potențial avem. Doar trebuie să știm să-l exploatăm și să-l dăm mai departe. Este foarte important să lași în urma ta: lucruri, stări, inspirație, orice din domeniul acesta care îi ajută pe cei care vin după tine să ajungă la un alșt nivel.”

Adrian Despot: „Ar trebuie să nu așteptăm ca schimbare să vină de undeva din exterior, cineva să vină și să facă lucrurile pentru ca să fie bine pentru noi. Schimbarea vine de aici, de la noi, prin propriile exemple. Dacă vrei să-ți fie bine ar trebui să nu mai stai să aștepți, trebuie să începi să faci lucrul acesta.”


Evenimentul este un tribut unic adus muzicii și culturii românești, piese care au impactat societatea românească și românii de pretutindeni și au bucurat și inspirat generații întregi și încă o mai fac și astăzi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter