Actualitate

Începe campania „Donăm împreună. Noi dăm startul!”. Clujenii sunt așteptați să doneze sânge!

Ediția a 6-a a campaniei „Donăm împreună. Noi dăm startul” se va desfășura în perioada 19-23 noiembrie 2018 la Cluj. Clujenii sunt așteptați la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.

Universitatea Babeș-Bolyai alături de Asociația Beard Brothers  dau startul campaniei de donare de sânge, “Donăm împreună. Noi dăm startul!”, ediția a 6-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 19 - 23 noiembrie 2018, la Cluj-Napoca. Partenerii tradiționali ai campaniei sunt Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și Centrul Regional de Transfuzie Târgu-Mureș.

„Timp de cinci zile, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj-Napoca (str. Nicolae Balcescu nr.18) în intervalul 7:30 - 13:00, îi așteptăm pe toți cei care doresc să se implice în susținerea cauzei noastre. Ne dorim să fim un exemplu pentru toți clujenii, de la mic la mare. Ne-am propus ca în cadrul acestei campanii să reușim să mobilizăm cel mai mare număr de donatori și astfel să strângem cea mai mare cantitate de sânge”, au transmis organizatorii.


În perioadele campaniilor, numărul de donatori crește cu o treime.

„Campaniile sunt foarte bine venite fiindcă în primul rând se promovează acțiune de donare de sânge în rândul tinerilor este perioada în care putem acoperi bine necesarul de sânge. În medie, în afara campaniilor, avem 60-70 de donatori pe zi. În perioadele de campanie sunt zile în care chiar se dublează numărul de donatori, iar în medie, crește cu o treime”, a declarat Adriana Sime, managerul Centrului Regional de Transfuzii Cluj.

abonare newsletter