Actualitate

Exerciţiul „Seism 2018": O aeronavă Spartan C-27J a transportat la Cluj 15 răniţi după cutremur

În cadrul exerciţiului "Seism 2018", o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a transportat la Cluj 15 răniţi, dintre care 7 sunt intubaţi prezentând arsuri, în urma seismului cu magnitudine de 7,5 pe scara Richter.

Aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat, în cursul nopţii, o misiune de evacuare, pe ruta Bucureşti - Cluj, pentru transferul a 15 răniţi în urma seismului major înregistrat în ţară.

Dintre cei 15 răniţi, 7 sunt intubaţi, trei dintre aceştia prezentând arsuri, potrivit scenariului exerciţiului.


Pacienţii au fost asistaţi pe timpul zborului de către o echipă SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, formată din medici, asistenţi şi paramedici militari şi au fost duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Aeronava militară a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 03.00.


În cadrul exerciţiului naţional "Seism 2018", preşedintele României a decretat, sâmbătă, instituirea stării de urgenţă. Potrivit scenariului exerciţiului, în România s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, care a dus la distrugerea şi avarierea a numeroase clădiri ale administraţiei publice centrale şi locale, unităţi medicale, clădiri de locuit, obiective sociale, precum şi a infrastructurii (reţele de alimentare cu energie electrică, gaze, staţii de tratare şi de epurare, sisteme de transport şi distribuţie carburant, căi de transport rutiere, feroviare). Cutremurul a avut epicentrul în zona seismică Vrancea, în localitatea Nereju, la o adâncime de 140 km, iar durata acestuia a fost de 57 de secunde. Unda seismică a avut ca axă de deplasaredirecţia Sud – Vest (Bucureşti – Alexandria – Sofia) şi Nord – Est (Iaşi – Chişinău).

Ultimele Stiri
abonare newsletter