Actualitate

Schimbări politice la CJ Cluj. Directorul unui hotel de lux din Bună Ziua, “uns” consilier

După demisia Marianei Leş din funcția de consilier județen, locul acesteia va fi luat de Angela Felicia Marchiș. Marchiș este administrator neexecutiv la hotelul Consiliului Județean, Univers T, dar și director general al unei unităţi hoteliere din Cluj, Grand Hotel Italia, adică concurent al Univers T.

În ședința de Consiliu Județean de săptămâna viitoare se va valida mandatului Angelei Felicia Marchiș, următorul supleant pe listele PNL depuse la alegerile din 2016. Mai mult, Marchiș va fi numită și membru în Comisia Juridică din Consiliul Județean.

Mariana Leș (PNL) și-a depus demisia din funcția de consilier județean la finalul lunii iunie.


“Analizând lista de candidați depusă de Partidul Național Liberal la alegerile pentru Consiliul Județean Cluj din 5 iunie 2016, am constatat faptul că următorul supleant în această listă este Marchiș Angela Felicia, sens în care PNL – organizația Cluj a confirmat că aceasta este membru al acestui partid politic, în vederea validării mandatului de consilier județean. În acest context, au fost convocați membrii Comisiei de validare care au analizat situația supleantului și au propus Consiliului Județean validarea mandatului Angelei Felicia Marchiș în vederea ocupării locului de consilier județean devenit vacant ca urmare a demisiei Marianei Leș”, se arată în referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind constatatea încetării de drept a unui mandat de consilier județean.

Într-o declarație pentru presa locală, Marchiș spunea că societatea pe care o conduce nu este concurent direct al Universt T și că Grand Hotel Italia are 5 stele, o altă infrastructură și alți clienți. "Ar fi bine ca tot mai mulți profesioniști din domeniu să fie cooptați în Consiliile de Administrație la aceste societăți. Eu cred că pot fi de folos Univers T prin experiența dobândită în mediul privat din industria hotelieră", a mai precizat directorul Grand Hotel Italia.


Demisia Marianei Leș vine ca urmare a câștigării concursului de director la hotelul Univers T, care se află în subordinea Consiliului Județean.

Reamintim că anul trecut, Alin Tișe a decis demiterea tuturor directorilor de regii, care au fost conduse de consilii de administraţii numite pe criterii politice. Acest Consiliu de Administraţie a fost obligat să facă concurs pentru toate aceste posturi de manageri.


La concursul pentru postul de manager la Univers T au participat Valentin Lungu (fost director la Univers T) și Mariana Leș.

Potrivit declarației de avere pe anul 2018, Mariana Leș are un teren (suprafață de 3500 mp), o casă în Cluj-Napoca (suprafață de 93 mp), dar și două autoturisme (Smart și Skoda).  Are trei conturi curente care însumează 27.300 lei, dar și un depozit bancar (6.000 lei)și acțiuni în valoare peste 62.000 lei. Anul trecut, de la Hotel Topaz a obținut dividende în valoare de 26.552 lei, iar de la Consiliul Județean a obținut o indemnizație de peste 156.000 lei. De asemenea, liberala a mai obținut de la Gabriela Rădoiu Leș, prin donație, 70.000 lei. În 2015, aceasta i-a vândut o casă de locuit în valoare de  aproximativ 60.000 de euro senatorului Alin Tișe.

abonare newsletter