Actualitate

Bobocii primesc zilele acestea “Primul ghiozdan”

<p><img src="documente/stories/08_august/25_ziua/03-mama cu fetite eleve copii elevi scolari rp.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Beneficiarii proiectului demarat de Consiliul Judeţean vor fi toţi cei 4960 de copii înscrişi în clasa I în şcolile din întreg judeţul.</p>

 

Consiliul Judeţean Cluj a încheiat cu firma Lecom SRL contractul pentru furnizarea rechizitelor şcolare pentru copiii care vor începe clasa I în anul şcolar 2011-2012 în cadrul proiectului “Primul Ghiozdan”.


Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, livrarea ghiozdanelor şi a rechizitelor a început deja, urmând ca fiecare “boboc” de clasa I din judeţ să intre în posesia acestora până la începutul anului şcolar.

“Părinţii elevilor de clasa I au fost informaţi deja să meargă la şcoli pentru a-şi ridica ghiozdanele. O parte dintre acestea au fost ridicate deja”, a explicat pentru monitorul purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Victor Popa.


Ce conţine ”primul ghizdan”?

Iniţial, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a lansat propunerea să le dăruiască tuturor elevilor de clasa I din judeţ câte un ghiozdan gol, dar, în cele din urmă, s-a decis şi achiziţionarea de rechizite. Astfel, elevii primesc odată cu “primul ghiozdan” şi câte un caiet tip I, un caiet A5 de 48 file pentru matematică, un caiet de desen format A4, un creion HB, un stilou cu rezervor, creioane colorate, o radieră, o riglă de 20 de centimetri şi un penar neechipat.


Circa 5.000 de elevi primesc ghiozdane

Proiectul a fost supus votului consilierilor judeţeni în luna iunie, iar apoi a fost organizată o licitaţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al consiliului Judeţean, Victor Popa, valoarea contractului încheiat cu Lecom SRL este de 78.864 de lei fără TVA.


Beneficiarii acestui proiect vor fi toţi cei 4.960 de copii înscrişi în întreg judeţul pentru începerea clasei I, dintre care 3.148 se regăsesc în şcolile din mediul urban şi 1.812 în cele din mediul rural.

Ideea proiectului “Primul ghiozdan” i-a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, care a vrut în acest fel să le dea o mână de ajutor părinţilor care îşi înscriu copiii la şcoală.

abonare newsletter