Actualitate

Bărbați din Brazilia, SUA și Irak, depistaţi cu şedere ilegală în Cluj-Napoca

Polițiștii de la Imigrări din Cluj au depistat 6 cetățeni străini, în situații ilegale. Au fost emise patru decizii de returnare prin care străinii sunt obligați să părăsească teritoriul României, iar ceilalți au fost îndrumați să-și reglementeze situația juridică.

sursa foto ziare.com sursa foto ziare.com

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 7 – 11 mai, mai multe acţiuni şi controale pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, în situații ilegale, 6 cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, din Brazilia (3), din SUA (1), Israel (1) și Irak (1).


"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că 5 dintre aceștia nu mai aveau drept de ședere pe teritoriul României și nu au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia, iar străinul din Irak nu a informat în termenul prevăzut de lege, cu privire la schimbarea reședinței pe teritoriul României. Urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis 4 decizii de returnare, prin care cetățenii brazilieni și cel american sunt obligați să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele cetățenilor brazilieni, va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 3 luni", potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Imigrări Cluj.

Potrivit IGI, cetățeanul din Irak a fost îndrumat să depună actele necesare în vederea obținerii unui nou permis de ședere, iar cel din Israel, fiind membru de familie a unui cetățean român, a fost îndrumat să se prezinte la structura de imigrări în vederea reglementării situației juridice.


De asemenea, polițiștii de la imigrări au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.900 lei.

abonare newsletter