Actualitate

Un clujean, prins de radar cu 206 km/h! 2.900 de lei amendă. E suficient?

Un tânăr din Cluj-Napoca a fost surprins de un radar al poliţiştilor din Buzău în timp ce conducea cu 206 kilometri la oră, pe DN 2 (E 85), şosea unde se produc frecvent accidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

Potrivit Poliţiei Buzău, tânărul de 23 de ani din Cluj-Napoca a fost filmat de radar conducând cu 206 kilometri la oră, un record al ultimei perioade. El rulala la volanul unui bolid, pe DN 2 (E 85), în afara localităţii Grebănu când a fost prins de poliţişti, informează ziaruldeiasi.ro

Tânărul nu le-a putut explica poliţiştilor de ce conducea cu o viteză atât de mare. El a primit 20 de puncte amendă, adică 2.900 de lei, şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

abonare newsletter