Actualitate

A VII-a ediţie a Congresului de Hungarologie – la Cluj

<p />Cea de-a VII-a ediţie a Congresului Internaţional de Hungarologie va avea loc în perioada 21 - 27 august 2011 în Cluj-Napoca.

Evenimentul ştiinţific de anvergură internaţională este organizat din cinci în cinci ani, ediţia din Cluj urmând după centre ca Viena, Szeged, Roma, Napoli, Jyveskyla (Finlanda), Debrecen. Congresul acoperă 9 domenii (etnologie, filozofie, hungarologie, istorie, istoria artei, lingvistică, literatură, muzică-teatru-film, sociologie), cu participarea a mai mult de 600 de participanţi, din toate părţile lumii, care vor petrece o săptămână întreagă în Transilvania, interesaţi de cultura acestei regiuni.

„Credem că acest congres este o oportunitate unică de a promova cultura transilvană în rândul academicienilor din Europa şi din afara Europei, şi de a crea noi legături dintre specialiştii din ţară şi din străinătate. Importanţa Congresului se remarcă şi prin faptul că se va desfăşura sub patronajul preşedintelui României şi Ungariei, miniştrilor culturii din ambele ţări, precum şi sub patronajul preşedintelui Academiei Române, respectiv al Academiei Ungare de Ştiinţe”, au declarat organizatorii.   D.B.M.

Ultimele Stiri
abonare newsletter