Actualitate

Copacii masacrați de pe strada M. Kogălniceanu au pierdut procesul. Locatarii s-au luptat în zadar

În urmă cu un an, locatarii unui imobil istoric situat pe strada Mihail Kogălniceanu făceau un apel disperat la instituțiile locale pentru a oprit tăierile de arbori seculari care s-au făcut în zonă. Oamenii și-au luat un avocat și ziceau că tăierile au fost ilegale, fiind astfel distrus un monument natural al Clujului. Un an mai târziu, nu mai există nici urmă de copaci, iar locatarii s-au plimbat prin tribunale, însă în zadar.

În urmă cu un an de zile, locatarii unui imobil de pe strada M. Kogălniceanu priveau neputincioși cum copacii din grădina blocului sunt tăiați fără milă. Copaci despre care se suține că sunt arbori seculari, iar în acea grădină exista cel mai bătrân salcâm japonez din Transilvania, care avea aproape 200 de ani. Astfel, asociația de locatari a dat în judecată Primăria că a dat autorizația, iar ei, la rândul lor, au fost dați în judecată de cei care au cumpărat terenul. Procesele au fost pierdute, iar acum, locatarii privesc cum pereții apartamentelor în care locuiesc se fisurează din cauza lucrărilor care au început pe locul unde, cândva, fusese prima Grădină Botanică a Clujului.

„Procurorul de caz care s-a ocupat de chestiunea aceasta ne-a dat un verdict absolut amețitor, respectiv le-a dat dreptate celor care au tăiat copacii și Garda Forestieră a trebuit să le dea înapoi și lemnul luat. Între timp au început și să construiască. Vecinii mei de sus au deja pereții fisurați din cauza lucrărilor. Noi ne-am judecat întâi cu Primăria, apoi cu beneficiarii terenului, fiindcă ne-au dat ei în judecată”, a explicat Mihai Witenberger, unul dintre clujenii care locuiesc acolo.


Însă problemele lor nu s-au terminat. Fiindcă în spatele imobilului se construiește acum un hotel, în proiectul inițial intrarea figurează ca fiind prin curtea blocului. Așa că asociația de proprietari se judecă în continuare cu proprietarii viitorului hotel.

„Noi, locatarii, mai avem procesul pe rol. Solicităm schimbarea proiectului fiindcă proiectul inițial prevedea intrare pe la noi prin curte, ceea ce nu se poate, fiindcă e proprietate. Au cerut și daune și am plătit peste 5.000 de euro toți cei care locuim aici”, a adăugat Mihai Witenberger.


Arbori seculari, masacrați fără milă, cu acordul autorităților locale

Potrivit asociaţiei de proprietari „această grădină a fost prima Gradină Botanică a Clujului după care a fost Gradina Prefecturii. Acolo există cel mai bătrân salcâm japonez din Transilvania 150-200 ani conform specialiştilor USAMV şi Fac. de Biologie UBB, care este acum un ciot de 2-3 metri. Această Gradină este lipită de imobilul nostru care este construit pe vechiul zid de apărare al cetăţii medievale a Clujului. Am sunat la 112 dar Poliţia Cluj şi Poliţia Locală ne-au spus că există toate avizele necesare pentru aceste acţiuni”, transmiteau locatarii anul trecut.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, exista atât autorizaţie de demolare, cât şi de construcţie pentru amplasament.


Prefectul Clujului din acea vreme, Gheorghe Vușcan, a dispus verificări în regim de urgență a tăierii de arbori din prima Grădină Botanică a Clujului.

„În urma memoriului locatarilor imobilului de pe strada M. Kogălniceanu, nr. 8, din municipiul Cluj-Napoca, înregistrat la Instituţia Prefectului-Judeţul Cluj, care semnalează tăieri, considerate ilegale, de arbori seculari din prima Grădina Botanică a Clujului, în vederea construirii unui hotel, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a dispus verificarea, în regim de urgenţă,  a aspectelor sesizate de cetăţeni. Instituţiile vizate sunt Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Cluj, Comisariatul Judeţean de Mediu Cluj, Garda Forestieră Cluj,  Direcţia Judeţeană de Cultură Cluj şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. De asemenea, un punct de vedere a fost solicitat şi Primăriei municipiului Cluj-Napoca“, transmitea într-un comunicat Prefectura Cluj.


Multe dintre autorități s-au implicat în caz

Pe fir a intrat și Garda Națională de Mediu care a cerut imperativ Inspectoratului de Stat în Construcții Cluj să verifice legalitatea emiterii autorizației de construire din octombrie 2015 pentru imobilul cu funcțiune hotel, „inclusiv a actelor care au stat la baza emiterii precum și verificarea respectării procentului de ocupare a terenului”.

„După răspunsurile evazive oferite de Primăria Cluj-Napoca și Agenția de Protecție a Mediului Cluj la sesizările noastre, prin care se aruncă responsabilitatea de la o instituție la alta, avem în sfârșit o adresă a Gărzii Naționale de Mediu Cluj prin care se lămuresc unele aspecte referitoare la aceste tăieri abuzive de arbori seculari în centrul Clujului Medieval, în sensul că aceasta face lumină referitor la statutul pe care îl are acea grădină situată la adresa strada Avram Iancu nr. 21-23: un spațiu verde situat lângă zidul cetății medievale a Clujului cu un conținut de 33 de arbori seculari”, a spus asociația de proprietari care a făcut plângerea.


Potrivit acestora, Garda Forestieră Cluj, Inspectoratul de Poliție Cluj și Parchetul Cluj au început o anchetă pentru lămurirea situației.

 „Noi, proprietarii imobilului situat pe strada M. Kogălniceanu nr. 8 suntem șocați și revoltați de reacția Primăriei Cluj-Napoca și a Agenției Naționale de Protecția Mediului Cluj care încearcă prin orice mijloace să se disculpe și să arunce responsabilitatea la alte instituții, în loc ca măcar în ultima clipă să remedieze o situație care este absolut incredibilă într-un oraș care a candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021”, declarau aceștia în urmă cu un an.

Din păcate, efortul lor a fost în zadar. Copacii au fost tăiați, iar, în curând, în locul în care cândva a fost prima Grădină Botanică a Clujului, va fi un hotel.

Ultimele Stiri
abonare newsletter