Actualitate

Simbolul al culturii române în Italia a încetat din viaţă

<p>Rosa del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia, a murit, la Roma, la vârsta de 104 ani, informează adnkronos.com citat de Mediafax</p>

 

Critic şi istoric literar, Rosa del Conte a fost o reputată profesoară italiană, membră de onoare a Academiei Române din anul 1994. A ţinut cursuri la Universitatea La Sapienza din Roma şi la Universitatea din Bucureşti. Rosa del Conte a fost profesor universitar la Facultatea de Limba şi Literatura Română şi Filosofie din Roma începând din 1955, după ce a predat şi la Bucureşti, Câmpulung Muscel şi Cluj Napoca (1942-1948), iar apoi la Universitatea din Milano. Rosa del Conte a fost aceea care în 1956 l-a recomandat pe Lucian Blaga pentru premiul Nobel pentru literatură. Partidul Comunist a trimis doi emisari în Suedia pentru a împiedica acordarea prestigiosului premiu.

abonare newsletter