Actualitate

Ploi şi cer noros astăzi şi mâine, la Cluj

<p />În zona municipiului Cluj-Napoca se aşteaptă ploi şi cer noros pentru marţi şi miercuri, după ce ieri temperaturile s-au situat în jurul a 30 de grade, iar indicele de confort termic a fost aproape de pragul critic, fără să fie însă depăşit în nicio localitate din judeţ.

Ieri, la orele după-amiezii, indicele de confort termic (raportul temepratură/umezeală) a atins 79 de unităţi la Cluj-Napoca şi Dej, 78 la Turda, 77 la Huedin, iar la Băişoara nu a trecut de 70. Pragul critic de 80 a fost atins doar în câteva oraşe din vestul, centrul şi sudul ţării: Oradea, Deva, Calafat şi Băileşti.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, indecele de confort termic este un index care coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă, pentru a determina temperatura resimţită de corpul uman. În mod normal, corpul se răceşte prin transpiraţie, proces în timpul căruia apa se evaporă şi, ca urmare, căldura reţinută se diminuează. Atunci când umiditatea relativă este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta înseamnă o răcire mai lentă a corpului, care reţine mai multă căldură decât ar face-o în aer uscat.


Pentru astăzi şi mâine, în regiunea Clujulu, temperaturile se vor situa între 20 şi 25 de grade Celsius.

abonare newsletter