Actualitate
Atenţie, temerari! În 13 august se traversează înot Lacul Tarniţa!
<p /><img src="documente/stories/08_august/09_ziua/12-traversarea tarnitei 2010.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />La competiţe sunt aşteptaţi peste 200 de participanţi, iar cei care doresc se mai pot înscrie până în 10 august.
Clujenii care vor neapărat să-şi testeze rezistenţa la înot şi să facă paradă de spiritul de aventură, sunt învitaţi, sâmbătă, 13 august, la traversarea lacului Tarniţa.
Competiţia de înot a ajuns deja la ediţia a V-a, iar organizatorii se aşteaptă la participarea a 200 de oameni.
Două probe, una mai dificilă ca cealaltă
Concurenţii sunt aşteptaţi să se înscrie la două probe, cea scurtă, de 1.500 de metri, respectiv cea lungă, de 6.500 de metri. Startul se va da de la debarcader, de la ora 10.00 pentru proba scurtă şi de la ora 11.00 pentru cea lungă.
Conform Clubului „Orca”, organizatorul concursului, acesta vizează promovarea înotului pe distanţă lungă în apă deschisă (open water). Iar pentru că Tarniţa este un lac de acumulare de munte, apa fiind destul de rece, respectiv 18-22 de grade Celsius, organizatorul recomandă purtarea unui costum de neopren, pentru a se evita hipotermia. În cazul în care temperatura apei va scădea sub valorile amintite mai sus, competiţia va fi amânată. Un echipaj SMURD şi mai multe caiace se vor asigura că înotătorii se vor simţi bine pe tot parcursul traversării.
Participanţii vor fi împărţiţi în cinci categorii cu menţiunea că se ia în considerare vârsta participantului la data de 31 decembrie 2011 şi trebuie să fi fost sau să fie în prezent membrii/legitimaţi ai unui club sportiv naţional sau internaţional având ca profil de activitate una din ramurile nataţiei, să fie persoane care au mai traversat cu succes lacul Tarniţa la alte ediţii precedente ale acestui eveniment.
Cei care doresc se mai pot înscrie la această competiţie, o mai pot face până miercuri, 10 august.
Înot în ape deschise
Traversarea lacului Tarnita este prima şi cea mai importantă competiţie de înot în ape deschise (Open Water Swimming) din România, eveniment care a luat ființă în 2007, când la competiţie au participat 14 concurenţi.
Competiţia este dedicată iubitorilor înotului de toate vârstele. Evenimentul este un promotor al unui mod sănătos de viaţă şi a unei dezvoltări fizice armonioase prin sport.