Actualitate

Cele 10 solicitări ale poştaşilor

<p />Poştaşii ameninţă că, dacă până la sfârşitul anului veniturile companiei nu se majorează cu 20%, întrerup activitatea.

50 de poştaşi clujeni s-au alăturat ieri celor aproape 2.000 de colegi care au protestat ieri în faţa Ministerului Comunicaţiilor, având zece solicitări pe care le-au prezentat ministrului Valerian Vreme.


Poştaşii solicită revenirea asupra deciziei conducerii companiei de reducere a programului de lucru lunar cu două zile, renunţarea la procesul de desfiinţare subunităţilor din teritoriu, prezentarea unui plan concret de creştere lunară a veniturilor companiei faţă de perioada similară a anului 2010 care să conducă la o creştere a veniturilor cu minim 20% în luna decembrie 2011, faţă de luna decembrie 2010. Planul de creştere trebuie să aibă obiective concrete şi cuantificabile lunar, etape de realizare, responsabili, termen şi sancţiuni pentru persoanele responsabile de nerealizarea cifrelor asumate.

De asemenea poştaşii au mai cerut stabilirea unui calendar de plată a tuturor obligaţiilor băneşti asumate de companie faţă de salariaţii ei, iniţierea în regim de urgenţă a procedurii de achiziţie pentru materiale de curăţenie, rechizite, imprimante, formularistică, folosirea celor câteva sute de agenţi de vânzări pe care i-a angajat compania în ultimii ani prin stabilirea unui volum minim de venituri pe care să-l aducă fiecare dintre ei. Protestestarii mai solicită reprezentanţilor Ministerului implicarea în acţiunea de lobby politic pentru găsitrea de soluţii în vederea redresării economice a companiei, sistarea tuturor cheltuielilor companiei care nu contribuie direct la aducerea de venituri.


Ultimele două puncte pe lista revendicărilor se referă la sistarea procesului de organizare şi reorganizare a companiei cu singur efect lupta pentru posturi, stabilirea unei strategii pe termen scurt şi mediu pentru stabilizarea Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale din România.

Carol Şinca, liderul sindicaliştilor de la Poşta Română, filiala Cluj, a declarat pentru Monitorul că cele mai importante doleanţe se referă la reîntregirea normei de lucru şi la desfiinţarea a 900 de subunităţi poştale de pe întreg teritoriul ţării. “Vrem să ni se dea înpoi cele două zile în fiecare săptămână care ne-au fost tăiate de la normă. Asta înseamnă mai puţin cu 10%-12% la salar. Apoi, nu dorim desfiinţarea celor 900 de subunităţi din ţară. Ce vor face oamenii de acolo? Şi cine va acoperi munca lor?”, a spus Carol Şinca.


Poştaşii se gândesc la grevă

Şinca a mai spus că au fost înaintate cererile poştaşilor ministrului Vreme şi că acesta le-a comunicat că vor avea răspuns în câteva zile. “Dacă cererile nu vor fi soluţionate în favoarea noastră, atunci vom demara procedurile pentru începerea pichetării locale, a grevei de avertisment şi a grevei generale”, a spus Şinca.


La rândul lui, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română, Matei Brătianu, a declarat că angajaţii din Poştă sunt pregătiţi să oprească voluntar lucrul dacă nu se iau măsuri urgente. “Până la 31 decembrie veniturile companiei ar trebui să crească cu 20% faţă de anul trecut pentru a permite 10% majorarea salarială şi 10% investiţii. Pentru a se realiza acest lucru ar trebui ca veniturile companiei să crească în fiecare lună cu 5% şi vom monitoriza acest lucru iar dacă nu se va întâmpla aşa vom continua protestele angajaţii fiind pregătiţi chiar să întrerupă voluntar activitatea”, a spus Brătianu.

Preşedintele BNS - confederaţie din care face parte sindicatul poştaşilor - le-a transmis un mesaj celor de la conducerea companiei că oamenii nu mai au încredere în ei, că nu-i mai vor. “Nu vă mai vrem, nu mai avem încredere în managementul de stat, se schimbă într-una directori şi nu se face nimic”, a spus Costin.

Ultimele Stiri
abonare newsletter