Actualitate

Generalii din armată au reuşit SĂ SCHIMBE denumirea unor străzi din Cluj-Napoca. Nu le-a convenit să locuiască pe străzi cu denumirea unor poeţi şi actori

Militarii clujeni şi un profesor de la o facultate din Târgovişte au reuşit să schimbe denumirea a nu mai puţin de 11 străzi din municipiul Cluj-Napoca, nemulţumiţi că denumirile nu aveau legătură cu armata. Anterior, străzile purtau denumirea unor actori şi poeţi celebri.

În 2009, demara la Cluj-Napoca un amplu program de construire de locuinţe pentru cadrele militare, soldați și gradați voluntari, precum și pentru personalul civil din armată din Garnizoana Cluj-Napoca, în zona Cartodromului din Gheorgheni, proiect început de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit certificatelor de Urbanism aprobate de Consiliul Local și Planurilor Urbanistice Zonale pentru ansamblul din Gheorgheni, vor fi construite un număr de 219 unităţi locative tip casa şi 290 unităţi locative tip apartament.


Nemulţumiţi că străzile din zonă purtau denumirea unor actori şi poeţi, generalii din armată au făcut demersuri pentru modificarea denumirii acestor străzi.

În acest sens, Comisia pentru coordonarea programelor de construire a locuinţelor proprietate personală pentru angajaţii MApN din garnizoana Cluj-Napoca, societatea Cultul Eroilor şi profesorul Gheorghe Anghelescu au propus schimbarea denumirii străzilor din zona Gheorgheni Est.


Consilierii locali au aprobat marţi în şedinţă schimbarea denumirii străzilor, după cum urmează:

Strada Toma Caragiu a fost redenumită strada Mareşal Constantin Prezan
Strada Amza Pellea  a fost redenumită strada General Nicolae Dăscălescu
Strada Lucia Sturdza Bulandra a fost redenumită strada 25 octombrie 1944
Strada Tony Bulandra şi-a schimbat denumirea în strada Jurământului
Strada Dem Rădulescu a primit denumirea strada General Gheorghe Avramescu
Strada Dina Cocea a primit denumirea strada Străjerului
Strada Josika Samuel a primit denumirea strada Cavaleriei


“Străzile au fost proiectate în documentaţia de urbanism PUZ Gheorgheni Est – Cartodrom – ansamblu imobiliar pentru MApN. Propunem schimbarea denumirii acestor străzi având în vedere că Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară un program major de construire de locuinţe pentru personalul armatei de garnizoană, iar locuinţele din această zonă sunt destina personalului armatei. Este astfel justificată propunerea de atribuire a străzilor din cartier a unor denumiri ce au legătură cu armata. În prezent, o mare parte din locuinţe sunt finalizate”, se arată în proiectul de hotărâre.

Constantin Prezan a fost unul dintre mareşalii României, erou al Primului Război Mondial. 25 octombrie 1944 este ziua când în România se sărbătoreşte Armata Română, iar Gheorghe Avramescu este martir al Armatei române, general de armată care s-a distins în luptele celui de-al Doilea Război Mondial. A condus Armata a 4-a în luptele din Transilvania şi a avut un rol decisiv la eliberarea Clujului.


La nivelul garnizoanei existau în 2009 în total un număr de aproximativ 1.500 de cereri din partea acestor categorii de salariaţi ai Ministerului Apărării. Pentru apartamente, prețurile încep de la 26.703,45 euro pentru locuințele cu o cameră, de 46, 77 mp, iar pentru case de la 68.911,92 de euro pentru o suprafață utilă de 110 mp.

Gheorghe F. Anghelescu este din București și ocupă funcția de director al Centrului de Cercetări Științifice Interdisciplinare „Dumitru Stăniloae” al Universitaţii „Valahia” Târgovişte, profesor universitar la Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Teologie și profesor universitar la Universitatea „Valahia” Târgovişte, Facultatea de Teologie.

Etichete: mapn consiliul local
Ultimele Stiri
abonare newsletter