Actualitate

Un tânăr şi-a riscat viaţa pentru un selfie

Un tânăr de 16 ani a ajuns luni după-amiază la spital cu arsuri grave, după ce a fost electrocutat.

Un tânăr şi-a riscat viaţa pentru un selfie sursa foto gherlainfo.ro Un tânăr şi-a riscat viaţa pentru un selfie sursa foto gherlainfo.ro

Poliţia a fost anunţată în jurul orei 16.15 despre faptul că un tânăr din Cluj-Napoca s-a urcat pe un vagon dezafectat aflat în Baciu Triaj, potrivit gherlainfo.ro.

Întrucât la mică distanţă se aflau liniile de înalta tensiune, s-a format un arc electric, iar băiatul a fost electrocutat. Acesta a suferit arsuri grave pe corp, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă sosit la faţa locului şi transportat la secţia pediatrie a Unităţii de Primire a Urgenţelor din Cluj-Napoca.


Din cercetările poliţiştilor a rezultat că tânărul se urcase pe vagon pentru a-şi face poze.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul.

Etichete: selfie electrocutat
abonare newsletter