Actualitate

Tânără de 19 ani, lovită de o maşină la Jucu

O tânără de 19 ani a ajuns la spital cu leziuni grave după ce a fost lovită în plin de o maşină condusă de un tânăr de 24 din Baciu.

“La data de 9 martie, în jurul orei 11:15, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Baciu, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 C E576, pe raza comunei Jucu, în afara localităţii, dinspre Cluj-Napoca spre Gherla, a surprins și accidentat grav o tânără de 19 ani, din comuna Unguraș, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului național prin loc nemarcat și nesemnalizat. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea și luarea măsurilor legale”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

În urma impactului deosebit de violent, tânăra a fost proiectată la mai mulți metri distanță.


La fața locului a intervenit în scurt timp un echipaj medical de la Cluj, care i-a acordat primul ajutor. Ulterior, victima a fost preluată de medici și transportată în stare critică la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare, potrivit dej24.ro.

Circulația rutieră pe DN1C s-a desfășurat cu dificultate, timp de mai multe zeci de minute, până când oamenii legii au efectuat cercetări la fața locului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter