Actualitate

S-a decis cum va arăta Turnul Pompierilor

S-au anunţat rezultatele concursului de soluţii pentru Turnul Pompierilor - „Turnul celor trei vârste”.

Sâmbătă, 4 februarie, la sala de expoziții de pe strada Iuliu Maniu, nr. 4, Cluj-Napoca a avut loc festivitatea de anunțare a câștigătorilor concursului „Turnul celor trei vârste”, care are ca obiectiv revitalizarea Turnului Pompierilor din Cluj-Napoca.

În urma deliberărilor juriului au fost selectate cele 3 proiecte câștigătoare și o mențiune onorifică.


Premiul 1 – arhitect Vlad Sebastian Rusu

”Proiectul câștigător realizează un echilibru extrem de rafinat al răspunsurilor la multiplele cerințe ale temei. Funcția simbolică prin metamorfoza siluetei turnului este subtilă și contemporană, adăugând o «vârstă» a prezentului concomitent cu o invitație pentru viitor prin oferta pe care o face platforma superioară de a găzdui instalații artistice temporare și evenimente diverse. Turnul intră astfel în dialog permanent cu orașul, devenind un turn al artelor, deschis atât la propriu cât și la figurat. El se transformă într-o scenă sau un soclu pentru performanțe artistice. Placa superioară oglindește lumea de dedesubt, stabilind o conexiune vizuală permanentă cu aceasta”, spune juriul concursului.

Premiul 2 – arhitect Rottman Astrid Luiza

”Proiectul clasat pe locul al doilea este un proiect matur care recurge la designul elegant și rafinat al structurilor interioare de spațiere și circulații. Silueta propusă este susținută de reinterpretarea ca materialitate și proporții a siluetei vârstei sale din secolul al XIX-lea, elegantă și expresivă. Imaginea nocturnă îi consolidează aspectul de far simbolic. Spațiul interior este foarte bine organizat, oferind variațiuni tridimensionale bine articulate și ierarhizând elementele structurale din beton, metal, grile și decupaje în relație cu anvelopa istorică a turnului. Se realizează un perete parțial continuu pe toată înălțimea turnului existent oferind și suport transportului mecanizat ocazional pentru persoane cu dizabilități”, au considerat membrii juriului.


Premiul 3 – arhitect Johannes Andreas Bertleff

”Proiectul situat pe locul al treilea este o abilă demonstrație de design, folosind efectul surpriză subtil anunțat de placajul reflectant al cornișei și balconul-drum de strajă. În interior se păstrează scheletul de beton al intervenției din secolul al XX-lea, neanulând această vârstă din viața edificiului și adăugându-se o scară-instalație care se amplifică atât funcțional cât și spațial la partea superioară. Reținut ca ofertă spațială, amenajarea sculpturală prezentată în manieră suprarealistă este completată de utilizarea tehnologiilor realității augmentate și virtuale, în compensare pentru limitările spațiului existent. Terasa platformă de la partea superioară, deși aparent reținută, este în fapt extrem de subtil anunțată prin tratamentul parapetului, atât pe exterior cât și la interior”, a considerat juriul concursului.

Mențiune – Radu Malasincu, Anca Malasincu, Ştefan Păvăluţă, Barbu Mihai-Flavius

”Juriul a decis să acorde o mențiune onorifică unui proiect care, deși nu s-a clasat între primele lucrări, se distinge dintre toate soluțiile care au adăugat volume prismatice deasupra turnului existent prin calitatea designului intervenției contemporane. Aceasta reușește să formeze o nouă siluetă distinctă și bine proporționată. Excelentă compozițional și rafinată în detalii, soluția nu a continuat aceste eforturi și pentru organizarea spațială interioară, fiind apreciată în special pentru imaginea exterioară” – juriul concursului.


Concursul a fost lansat la finalul anului 2016, până la data-limită de 26 ianuarie 2017 intrând în comisia tehnică un  număr de 25 de proiecte participante.

Câștigătorul concursului a obținut premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, care se cifrează la 365.823 lei. Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 22.000 lei, iar pentru cel de-al treilea, de 13.000 lei.


Juriul competiției a fost format din arhitecţii Ligia Subțirică, Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR), Szabolcs Guttman, președintele filialei Transilvania a OAR,  Ionuț Radu Filip, Irina Meliță, Oana Bogdan, Adrian Hagiu şi Florin Moroșanu, directorul Casei Municipale de Cultură.

Expoziția proiectelor va putea fi vizitată până în data de 16 Februarie 2017.

Ultimele Stiri
abonare newsletter