Actualitate

Clujul, un oraş SIGUR doar în STATISTICI!

La Cluj, infracţionalitatea este în scădere, dar violenţele sunt din ce în ce mai grave!

Imagini şocante în centrul Clujului mai ceva ca în Vestul Sălbatic! Un tânăr a fost atacat şi jefuit de trei bărbaţi în Piaţa Muzeului. Reprezentanţii unui bar din zonă au făcut publice imaginile de pe camerele de supraveghere, în speranţa că acestea vor putea duce la capturarea atacatorilor.

Pe filmare se poate vedea cum tânărul mergea liniștit pe stradă, iar la un moment dat a fost atacat de către trei tâlhari, exact ca și într-un film cu gangsteri. Scena a avut loc în centrul Clujului. Unul dintre atacatori îi dă cu spray paralizant în ochii victimei, apoi, din spate apare un alt tâlhar care îl strânge pe bărbat de gât până când victima cade la pământ. Apoi, toți trei tâlharii îl imobilizează, îl buzunăresc și îi fură toate bunurile.


“Toată lumea care îşi doreşte să meargă în siguranţă pe stradă vă roagă să ne ajutaţi să-i identificăm pe aceşti tâlhari. Pentru orice informaţie, puteţi apela cu încredere 112. Vă mulţumim! Share”, este mesajul care însoţeşte filmarea.

Incidentul deosebit de periculos a avut loc în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie la ora 4.43 dimineaţa.


Camerele Primăriei şi poliţiştii locali ce păzesc?

Curios este faptul că înregistrarea a fost dată publicităţii de către patronii unui bar din Piaţa Muzeului. Nu putem să nu ne întrebăm dacă în zonă există amplasate camere de supraveghere care aparţin de Primăria Cluj-Napoca şi dacă ele există de ce nimeni nu s-a sesizat pentru prinderea atacatorilor.

În Cluj-Napoca sunt montate 275 de camere de supraveghere pentru care municipalitatea plăteşte, în fiecare an, o chirie de 100.000 de euro firmei Electrogrup, însă necesitatea acestora este pusă la îndoială, în ultima perioadă.


Asta pentru că în oraşul de cinci stele al Ardealului se vandalizează cele mai importante statui sau clădiri (vezi cazul vandalizării statuii lui Matei Corvin sau a Bisericii Sfântul Mihail) şi au loc tot mai des infracţiuni stradale, iar făptaşii nu sunt prinşi aproape niciodată. Autorităţile locale anunţă, de fiecare dată, că “vom verifica imaginile surprinse de camerele de supraveghere” însă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celor care au aruncat vopsea rosie pe statuia lui Matei Corvin din Piaţa Unirii, făptaşii nu sunt niciodată identificaţi cu ajutorul tehnologiei ce costă un milion de euro o dată la 10 ani. Suntem curioşi dacă de această dată cei trei agresori vor fi identificaţi în cel mai scurt timp de către poliţişti.

În centrul Clujului există 17 puncte în care sunt amplasate camere de supraveghere pentru care municipalitatea plăteşte chirie. În total, aici sunt montate 63 de camere fixe şi mobile, care ar trebui sa surprindă, teoretic, orice ilegalitate comisă, mai ales că imaginile înregistrate de camerele video de ultimă generaţie sunt transmise prin fibră optică la un dispecerat de monitorizare amplasat la Primăria Cluj-Napoca şi care teoretic funcţionează 24 de ore din 24.


Tâlhării în stradă, moment festiv la Poliţia Cluj

În tot acest timp, polițiștii clujeni erau într-un bilanț festiv unde se mândreau cu faptul că în Cluj-Napoca criminalitatea este scăzută, iar orașul este e primul loc în topul celor mai sigure orașe din România.

Reprezentanţii IPJ Cluj nici măcar nu au avut cunoştinţă de data la care s-a întâmplat tâlhăria, precizând că aceasta a avut loc în data de 2 ianuarie, în condițiile în care aceasta fost comisă în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie la ora 4.43, dimineaţa.


Sunt de notorietate comunicate de presă ale Poliţiei clujene care felicită pe clujenii care dau dovadă de spirit civic şi îi prind pe hoţii din autobuze sau din staţii. Detalii despre aceste cazuri aici şi aici.

Pe hârtie stăm bine sau cum să ne pierdem în statistici seci

Joi, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a avut loc evaluarea activităţilor derulate de Poliţia Clujeană în anul 2016.

„În anul 2016, în judeţul Cluj au fost sesizate cu 0,16% mai puţine infracţiuni, comparativ cu anul  2015. În anul 2016, activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj s-a axat, în principal, pe creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului. Prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale a constituit un obiectiv prioritar pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. În anul 2016, infracţiunile stradale sesizate au reprezentat 7,31% din totalul infracţiunilor sesizate.  Ponderea cea mai mare  au furturile din buzunare, poșete, genți, acestea reprezentând 45,61% din totalul infracţiunilor stradale sesizate”

Ultimele Stiri
abonare newsletter