Actualitate

Ceata de hoţi care goleşte curţile firmelor. 7 tineri, reţinut de poliţişti. Cum acţionau

Nu mai puţin de şapte tineri, printre care şi un minor, au fost identificați și reținuți de polițiști pentru furturi din societăți comerciale

sursa foto cugetliber.ro sursa foto cugetliber.ro

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Cluj, în perioada 26 – 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au identificat și depistat 7 persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din două societăți comerciale din localitatea Sânnicoară.

Prejudiciul în aceste cauze este de peste 84.000 lei. 


5 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar unul dintre aceștia a fost deja arestat preventiv pentru 30 de zile.

“În fapt, la data de 26 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au identificat un bărbat, de 37 de ani, și un minor, de 17 ani, din comuna Apahida, bănuiți de comiterea unor furturi dintr-o societate comercială. Din cercetări rezultă că, în noaptea de 15/16 octombrie, cei doi ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale, din localitatea Sânnicoară, de unde ar fi sustras 100 m cablu din cupru. De asemenea, în seara zilei de 22 octombrie, în jurul orei 22:00, aceștia ar fi pătruns din nou în curtea aceleiași societăți comerciale, de unde ar fi sustras 70 m de cablu din cupru, cauzând un prejudiciu total de peste 14.000 lei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.


În urma probatoriului administrat, în urmă cu două zile, bărbatul, de 37 de ani, a fost reținut de polițiști, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

De asemenea, ieri, poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au identificat 5 tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, din Apahida și Cluj-Napoca, care în perioada 10 – 24 octombrie ar fi pătruns, prin desfacerea unei bucăți de gard, în curtea unei societăți comerciale din Sânnicoară, de unde ar fi sustras 4.090 m cablu din cupru de diferite dimensiuni.


Valoarea aproximativă a prejudiciului este de 70.000 lei.

“În urma probatoriului administrat, patru dintre cei identificați au fost reținuți de polițiști, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați instantei de judecată cu propunere de arestare preventivă“, au mai declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

abonare newsletter