Actualitate

Pe autostrada Gilău - Nădăşelu se va circula abia peste un an, în cel mai bun caz

Finalizarea lucrărilor la nodul Gilău şi a podului peste Someş care să lege autostrada A3 Câmpia Turzii - Gilău, finalizată de către Bechtel, cu "ciotul" de 8,7 km până la Nadaşelu, lot ce are toate şansele să fie gata în acest an, a fost scoasă la licitaţie de către Companie de Administrare a Drumurilor (CNAIR, fosta CNADNR).

Termenul pentru execuţia lucrărilor este de 10 luni, ceea ce înseamnă că, în cel mai bun caz, pe noul tronson Gilau-Nadaselu se va putea circula abia peste un an., potrivit hotnews.ro.

CNAIR, fosta CNADNR, a lansat în SEAP licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre secţiunea A3 Câmpia Turzii - Gilău (Cluj Vest) - finalizată de către Bechtel în 2010, şi secţiunea Gilău - Nadaselu, în execuţie în acest moment şi cu toate şansele să fie gata până la finalul anului. Cu toate acestea, lipsa podului peste Somes dintre cele două secţiuni face acum imposibilă deschiderea traficului pe ultima secţiune.


În schimb, licitaţia prevede că termenul pentru executia lcurărilor este de 10 luni, insemnând că practic, în lipsa altor probleme şi tergiversări, pe Gilău - Nădăşelu se va putea circula abia la final de 2017.

Valoarea estimată pentru finalizarea lucrărilor de la Gilău este de 48,6 milioane de lei.


Licitaţia va fi adjudecată după criteriul celui mai bun raport calitate-pret, în care preţul contează în proporţie de 70%, 24% contează perioada de garanţie ofertata şi 6% garanţia pentru rosturile de dilataţie. Termenul de depunere a ofertelor pentru licitaţie este 7 decembrie.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 decembrie.  Durata minimă a contractului este de 70 de luni, din care 60 de luni reprezintă perioada minimă de garanţie. Astfel, 10 luni sunt planificate pentru execuţia lucrărilor.


"Ciotul"de lângă Cluj-Napoca, aproape gata, dar cu şanse zero să fie deschis şi traficului

Cei 8,7 km din A3 lângă Cluj-Napoca, între Gilău şi Nădăşelu sunt într-un stadiu avansat de execuţie şi au toate şansele să fie terminaţi până la finalul anului de către constructorul român UMB. Chiar şi aşa, tronsonul nu va putea fi deschis traficului pentru că podul peste Somes care uenste tronsonul de restul autostrăzii A3 spre Câmpia Turzii nu a fost terminat. Început de pe vremea contractului Bechtel, podul a rămas pe jumătate realizat şi a aşteptat să fie refăcut, însă autorităţile nu s-au mişcat eficient.

"S-a pornit în anul 2015 cu o licitaţie pentru acest pod. Documentaţia a fost foarte slabă, iar asta a fost şi motivul pentru care la începutul lui 2016 s-a anulat licitaţia. Nu o mai puteam relicita în aceeaşi manieră şi am cerut completarea proiectului. S-a realizat acest lucru în luna mai, s-a reproiectat, s-au făcut liste de cantităţi şi s-a făcut o documentaţie solidă. Am scos-o la licitaţie. E trimisă la Agenţia pentru Achiziţii Publice. Probabil în cel mult o săptămână, o săptămână jumătate va fi în SEAP", a declarat în septembrie pentru HotNews.ro directorul Companiei de Autostrăzi (CNADNR), Cătălin Homor.


"Nu vor putea fi utilizaţi [n.r. cei 8,7 km], într-adevăr, o perioadă de timp. Lipseşte acest pod. Dacă ne-am fi grăbit am fi scos la licitaţie iar o documentaţie slabă, iar, probabil, am fi avut contestaţii şi am fi anulat licitaţia", a precizat Homor.

Întrebat de ce nu a luat în calcul că CNADNR să finalizeze podul în regie proprie, dată fiind decalajul care apare în raport cu lotul ce e aproape gata, Homor a explicat că este vorba de o lucrare prea complicată pentru Compania de Drumuri.


"Este o lucrare destul de complicată. Compania nu a mai făcut poduri de foarte mult timp, nu este un proiect cu care să facem experimente", a răspuns Homor.

Gilău - Nădăşelu, un tronson scurt, dar care leagă două drumuri naţionale şi acţionează ca o variantă ocolitoare pentru Cluj-Napoca

Deşi vorbim de un tronson scurt de autostradă, acesta este unul destul de important pentru că vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii - Gilău de la intersecţia cu DN1, ocoleşte municipiul Cluj Napoca prin partea de vest şi se opreşte aproape de localitatea Nadaselu într-o intersecţie cu un alt drum naţional, DN1F spre Zalău şi Satu Mare. Practic, A3 Gilău - Nadaselu va funcţiona ca o centură în partea vestică a municipiului Cluj-Napoca pentru traficul greu şi de tranzit.

Etichete: gilau nadaselu
Ultimele Stiri
abonare newsletter