monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cluj: O femeie a înşelat cu zeci de mii de euro mai mulţi clujeni, prin metoda “accidentul”

O femeie de 39 de ani din Brăila a fost reţinută de poliţişti după ce a înşelat mai multe persoane prin metoda ''accidentul'', ea prezentându-se drept avocat.

''La data de 15 septembrie, în jurul orei 23.00, Poliţia a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că a fost contactat de către o persoană care s-a prezentat drept avocat şi care i-a adus la cunoştinţă că fiul său a fost implicat într-un accident de circulaţie. Conform celor comunicate telefonic, accidentul ar fi avut ca urmare rănirea gravă a două persoane, iar pentru soluţionarea pe cale amiabilă a cauzei persoana respectivă i-ar fi solicitat 35.000 de euro. În urma sesizării, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit prinderea în flagrant a unei femei, de 39 de ani, din Brăila, în momentul în care aceasta s-a prezentat la domiciliul reclamantului, din Cluj-Napoca, pentru ridicarea banilor'', se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, de IPJ Cluj.

De asemenea, asupra femeii au fost găsiţi peste 10.000 de lei şi 760 de euro, bani care se presupune că provin tot din activităţi ilicite.

''Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi seară, cu puţin timp înainte de a fi prinsă în flagrant, aceasta ar fi ridicat 6.200 de lei de la o femeie, din Cluj-Napoca, prin folosirea aceleiaşi metode. De asemenea, femeia este bănuită că ar fi procedat la fel, la data de 15 septembrie, când s-ar fi prezentat la domiciliul unei persoane vătămate, din Cluj-Napoca, de unde ar fi ridicat 4.100 de lei. Anterior acestui moment, persoana vătămată ar fi fost contactată telefonic, fiindu-i comunicat faptul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident rutier grav'', mai arată IPJ Cluj.

Femeia a fost prezentată magistraţilor, care au emis pe numele acesteia un mandat de arestare preventivă.

Poliţiştii clujeni recomandă populaţiei să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute şi să se adreseze poliţiei sau să sune la 112.